Berbec
Se anunţă multe schimbări pentru Berbeci, atât pe plan personal, cât şi profesional. În viaţa amoroasă, pentru cei singuri sunt şanse mari de a lega o relaţie serioasă, foarte posibil cu o persoană pe care nu ar fi luat-o în calcul până acum. E greu să observe ceea ce se afla chiar sub ochii lor. În profesie, ambiţiile vor creşte, ajungându-se chiar până la schimbarea jobului cu altul mai promiţător.
Taur
Cald şi bine pentru Tauri, în toate domeniile. În dragoste, cei cuplaţi vor cocheta cu ideea mutării împreună sau chiar a căsătoriei, iar cei singuri se vor bucura de un succes remarcabil la sexul opus. În domeniul profesional, e posibil să încerce să îmbine dragostea cu munca, adică să înceapă un proiect împreună cu partenerul de viaţă. Se vor bucura de o uşoară creştere a venitului, dar nişte proiecte viitoare îi vor sili să păstreze banii pentru lucruri serioase.
Gemeni
În ciuda naturii lor alunecoase, Gemenii au mare nevoie de stabilitate sentimentală, iar astrele sunt de partea lor. Nici gând de flirturi, aventuri de o noapte sau relaţii pasagere: de data asta, ori e pe bune, ori nu e deloc! Vor primi o ofertă profesională care le va cere mult curaj, dar au toate şansele să iasă foarte bine. Curajul nu le lipseşte. O dezamăgire legată de cineva din familie le va întuneca puţin începutul săptămânii.
Rac
Racii îşi vor justifica perfect reputaţia de persoane hipersensibile şi capricioase. Vor avea toane şi stări depresive, apoi vor trece la momente de euforie. Sunt posibile conflicte de serviciu, cauzate de nişte neatenţii care pot costa mult. În dragoste, Racii vor fi foarte greu de suportat, pentru că vor fi puşi pe ceartă. Norocul lor e că ştiu să-şi repare greşelile.
Leu
Dragostea va fi pe primul loc în preocupările Leilor, iar atenţia şi devotamentul le vor fi răsplătite din plin. Dacă au