CNVM a ridicat autorizaţia de funcţionare şi a aplicat amenzi de 21.000 lei
Responsabilii SSIF City Invest Galaţi sunt acuzaţi de încălcarea legislaţiei privind piaţa de capital, inclusiv practici frauduloase şi o posibilă spălare de bani
În urma verificărilor derulate în perioada 24 - 28 octombrie, CNVM a sesizat inclusiv Parchetul
Comisia Naţională pentru Valori Imobiliare (CNVM) a emis joi nu mai puţin de 5 ordonanţe prin care retrage autorizaţia de funcţionare a firmei de brokeraj SSIF City Invest Galaţi, aparţinând omului de afaceri Cătălin Chelu, amendându-i totodată pe şefii acesteia cu 21.000 lei pentru încălcarea legislaţiei privind piaţa de capital, inclusiv practici frauduloase şi o posibilă spălare de bani.
Amenzile au fost aplicate ofiţerului de conformitate Alexandru Dan Gabriel, preşedintelui Consiliului de Administraţie Florentina Lina Lupu, conducătorului SSIF Gabriela Camelia Rădinschi şi reprezentantului compartimentului de control intern - persoana responsabilă cu evaluarea şi administrarea riscurilor - Dorel Şerbu.
În afara încălcării aproape în întregime a regulamentului impus de CNVM (peste 35 de articole din diferite instrucţiuni, regulamente şi măsuri), angajaţii lui Cătălin Chelu s-au făcut vinovaţi, după cum se arată în Ordonanţa nr. 5 din 2012, şi de "înstrăinarea sau folosirea directă sau indirectă de către S.S.I.F. a fondurilor unui client" şi efectuarea unor "transferuri de disponibilită i între conturile clienţilor".
"Procedura internă privind prevenirea şi combaterea spălării banilor nu a fost aplicată în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2008, în aşa fel încât să prevină şi să împiedice implicarea entităţii reglementate în operaţiuni suspecte de spălare de bani. Persoana responsabilă cu evaluarea i administrarea riscurilor din cadrul S.S.I.F. City Inv