Şoferii nu au fost afectaţi de decizia Lukoil de a scoate de pe piaţă benzina Premium COR 95, pentru că în gama de carburanţi a companiei exista o benzină mai ieftină, care înlocuia pe deplin sortimentul retras, se arată într-un comunicat al companiei.
Lukoil susţine că va ataca în instanţă amenda de 136,9 milioane de lei dată de Consiliul Concurenţei.
O investigaţie a acestei instituţii a concluzionat că şase companii petroliere din România s-au înţeles între ele, în perioada 2007-2008, pentru a scoate de pe piaţă un sortiment de benzină, ceea ce contravine legislaţiei din domeniul concurenţei. Companiile au primit amenzi de aproximativ 205 milioane de euro în total.
Lukoil spune că această decizie este nefondată, deoarece retragerea de la vânzare a benzinei Premium COR 95 s-a făcut independent de acţiunile altor jucători de pe piaţă, în conformitate cu planurile proprii de producţie şi vânzare şi în domeniul protecţiei mediului.
„Măsurile necesare pentru renunţarea la benzina Premium COR 95 cu aditiv metalic pe bază de mangan şi trecerea la utilizarea unui aditiv mult mai ecologic (MTBE) au fost luate încă din anul 2006. În acest scop au fost investite circa 14 milioane de dolari", argumentează oficialii companiei.
„În acest caz nu au fost lezate în nici un fel interesele consumatorilor, deoarece în gama produselor Lukoil Romania exista şi există şi în prezent un tip de benzină mai ieftin, Euroluk 95, care înlocuieşte pe deplin benzina Premium COR 95 şi, totodată, are caracteristici de exploatare şi ecologice superioare", au adăugat ei.
Comisia internațională pentru sănătate şi securitate ocupaţională şi igienă industrială a menţionat, încă din 2006, în Declaraţia de la Brescia, că manganul este un puternic element toxic şi a cerut încetarea imediată a utilizării lui şi a componenţilor săi ca aditivi pentru benzină.
"L