Că deja îngropatul proiect al legii sănătăţii deschidea sau NU calea spre desfiinţarea sau privatizarea SMURD e mai puţin important din punctul de vedere al reacţiei străzii.
DA, tema falsă a dispariţiei acestuia e irelevantă atunci când priveşti spre miile de oameni care au ieşit public pentru a face scut în jurul unei instituţii care le-a salvat viaţa, lor, rudelor, apropiaţilor lor. Dacă nu toţi am avut din fericire nevoia de a apela la SMURD, cu siguranţă, ştim pe cineva care a făcut-o. Şi nu cred c[ mi-a fost dat vreodată să aud vreo înjurătură, vreun cuvânt de ocară sau vreo nemulţumire la adresa oamenilor care lucrează aici. Nu ştiu poveşti despre întârzieri cu orele, despre şpăgi date, ştiu eventual poveşti triste despre elicoptere prăbuşite cu medici SMURD la bord. Dar poate sunt subiectiv.
La începutul anilor 90 îN Tîrgu Mureşul copilăriei mele, Raed Arafat se lupta cu piedicile puse de ambulanţă, pentru a ţine în viaţă un serviciu pe care populaţia începuse să-l privească ca pe o garanţie a salvării vieţii. Aşa se face că SMURD Mureş a reuşit să cumpere în acei ani o ambulanţă din banii strânşi din donaţiile oamenilor. De acolo, cu sprijinul autorităţilor din toate guvernele ultimilor ani, SMURD s-a dezvoltat sub bagheta lui Raed Arafat, spre ceea ce este astăzi. (Am văzut staţii SMURD născându-se la dorinţa autorităţlor locale, cum comune, oraşe mici din judeţul Sibiu, au pus mână de la mână pentru a avea acest serviciu).
Dincolo de mesajul politic al scandărilor din aceste zile, scandări care taxau pe deplin justificat atacul aiuritor, inoportun şi disproporţionat al lui Traian Băsescu la adresa medicului Arafat, gestul spontan a mii de oameni de a ieşi în stradă pentru a apăra SMURD-ul şi pe fondatorul lui, zecile de mii de mesaje de susţinere de pe internet, ei toate astea trebuie privite şi drept o declaraţie sinceră de recunoştinţ
