Primele victime, la mitingul de la Piaţa Universităţii. Un jandarm a fost luat de SMURD (după unii jurnalişti) sau de o ambulanţă (după alţii), după ce s-a ales cu capul spart. Din declaraţiile martorilor, se pare că a fost lovit cu o piatră. De asemenea, o femeie care participa la proteste a fost luată de ambulanţă, după ce i s-a făcut rău. Lumea scandează FĂRĂ VIOLENŢĂ!
Câteva maşini de jandarmi încearcă să elibereze bulevardul. Mai mulţi protestatari s-au culcat pe carosabuil. Jandarmeria a adus deja forţele speciale de intervenţie, dotate cu costume speciale de protecţie şi gaze lacrimogene.
În jurul orei 18.15, după ce au blocat circulaţia din centru Capitalei, o parte dintre manifestanţi au pornit în marş spre palatul Cotroceni. “Jos Băsescu“, “Băsescu, demisia!” şi “Alegeri anticipate!”, scandeaza mulţimea protejată de jandarmi în drumul spre Cotroceni. Numărul protestatarior a ajuns la câteva mii.
Anterior, manifestanţii din Bucureşti au trecut de cordoanele de jandarmi şi au ocupat Piaţa Universităţii. Circulaţia în zonă era blocată. Rezistenţa forţelor de ordine a fost mai mult mimată, ocupându-se, în special, de oprirea maşinilor care ar putea lovi manifestanţii care cer alegeri anticipate şi demiterea lui Traian Băsescu.

În jurul