Iuliana Marciuc l-a avut drept invitat pe Călin Geambaşu, în prima ediţie a emisiunii ”Confesiuni” de la TVR 2 de după vacanţa de sărbători. Iuliana Marciuc l-a avut drept invitat pe Călin Geambaşu, în prima ediţie a emisiunii ”Confesiuni” de la TVR 2 de după vacanţa de sărbători.
Călin a venit împreună cu trupa sa pentru a cânta live, deplasând aparatură tehnică cât pentru un adevărat spectacol, ce a necesitat o montare de patru ore. Interesant este că în lista de persoane de la intrarea în instituţie, figura şi Mălina Olinescu. Călin a declarat, în exclusivitate pentru emisiunea Iulianei Marciuc, că, la toate spectacolele pe care le susţine, Mălinei i s-a rezervat un loc pe scenă, marcat de fostul ei stativ, dar şi un alt loc.
"Un alt colţişor de care numai eu ştiu, spre care îmi îndrept privirea ori de câte ori îmi este mai greu", a precizat artistul în emisiune. El a mai vorbit despre el, dezvăluind un amănunt picant. "Suma viciilor este constantă: nu beau nici măcar o bere, nu fumez, dar îmi place să fac amor", a mărturisit Călin.
Prezent în studio, tatăl său, Petre Geambaşu, a ţinut să puncteze: "Seamăna cu mine!".