Mos Calistru se uita nauc la bancnota si remarca imediat ca in miini n-am nici o sticla de vin. Se innegreste atit cit poate omul innegri de necaz si pleaca mormaind ceva din care m-am prins ca era vorba de mama si cam de tot neamul meu cel blestemat. Remarc cu tristete ca devenim din ce in ce mai rai si nici macar Craciunul nu reuseste sa ne faca putin mai buni, mai iertatori. O dihonie inexplicabila a dat in romanime, tiganime, evreime si chiar in armeni. Eu insumi simt un imbold spre inlocuirea dialogului cu putin taraboi. Mi se pare ca in lumea aceasta, a romanilor, a aparut o bolesnita mai molipsitoare decit gripa aviara sau porcina. Fiecare locuitor din scumpa noastra patrie este permanent pregatit sa reactioneze dur la te miri ce ofensa, chiar si inchipuita. Lui mos Calistru i-o coceam de ceva vreme si asta din cauza ca era cam magar. Adica se imbata zilnic si se oprea la mine in poarta, racnind si izbind cu batul in gard, ca sa irite ciinii. - Bai Simirad, bai! Simiraaad! Bai Simirad, bai! Lasam ciinii sa stea de vorba cu el, dupa cum m-a sfatuit politia. - Bai Simirad, da o sticla de vin! - Ham, ham! Dupa un timp, mosul pleca miscind marunt din buze. Daca erai atent, puteai deslusi injuraturi de mama, de tata si altele ca acestea si chiar si mai si. Nu era firesc sa ma razbun in ajunul Craciunului, dar si eu am pacatele mele. Pe la ora 5 dupa-amiaza il vad intrind pe poarta lasata deschisa special pentru a primi colindatori. Pare putin botos si, culmea, treaz-trezut. - Primiti cu colinda? intreaba formal. - Sigur, domnule Calistru. Incepe rar povestea cum a plecat la vinatoare sa vineze caprioare si cum nici vorba sa fie la braconat, imi spune cu ce bune intentii dorea sa doboare niscaiva exemplare ca sa faca din blana lor fel de fel de hainute. Nefiind croitor de meserie, s-a incurcat rau la ce anume trebuia sa coase pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Cind