Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu, a acceptat un scurt dialog pe marginea subiectului la ordinea zilei din fotbalul românesc: disputa dintre patroni şi arbitri.
Asta în ciuda faptului că, până acum, a evitat să se pronunţe pe marginea demersului pe care au de gând să îl iniţieze conducătorii de cluburi luni, 16 ianuarie. Atunci va avea loc o şedinţă extraordinară a LPF, în care reprezentantele Ligii I sunt hotărâte să solicite aducerea arbitrilor străini.
Domnule Crăciunescu, disputa aceasta dintre arbitri şi reprezentanţii cluburilor escaladează.
Înainte de toate, vreau să spun că am trimis o notificare LPF, în care am atenţionat că eventualul demers al cluburilor este împotriva statutului FRF şi al regulamentelor de organizare a arbitrilor.
Vorbim despre problema arbitrilor străini.
Eu vorbesc despre faptul că suntem un organism independent şi, că avem regulamente interne după care funcţionăm şi nu este nimeni din afară în măsură să se amestece în ceea ce facem noi.
Demersul arbitrilor, care au spus că în cazul în care vă vor fi impuşi cavaleri ai fluierului din alte ţări vor merge până la a nu se prezenta la meciuri, cum îl comentaţi?
Tot ce pot să spun este că mă bucură faptul că sunt semne de unitate în rândul cavalerilor fluierului din România. Unitatea aceasta a lipsit foarte multă vreme şi e un semn bun faptul că ea există. Mai departe...
Se poate ajunge la astfel de gesturi extreme?
Nu trebuie să se aprindă foarte tare, pentru că eu unul zic că nu vor veni arbitri străini. În timp se vor rezolva toate problemele.
Nu a primit adresa lui Balaj!
Ion Crăciunescu a declarat că nu a primit ieri poziţia scrisă a lui Cristi Balaj, formulată în legătură cu revenirea la practica arbitrilor străini. "Am plecat la 12 din sediul CCA. E posibil să fi venit.