De trei zile încoace, mediul virtual parcă a luat foc. Nu mai vorbesc de televiziuni, că acolo se vede cu ochiul liber cine cu cine ține și de ce. Dar pe Facebook, în special, parcă toată lumea se simte nevoită să se posteze de-o parte și de alta a baricadei. Unii îl ridică în slăvi pe Arafat, alții îl atacă pe medicul de origine arabă, iar majoritatea îl înjură cu foc pe Băsescu. Este forma cea mai comună de protest din România ultimilor șapte ani, practicată cu voioșie de toată lumea, care acuză dictatura actualului președinte. Uitând, însă, că, dacă era dictatură în adevăratul sens al cuvântului, aceleași proteste și aceleași înjurături erau imposibile sau foarte improbabile. Adevăratul protest, cel care ar putea avea vreun efect asupra actualei puteri, este cel care se derulează însă acum, pe străzi. El ar putea schimba ceva, să sperăm în bine. Nu comentez motivele sale, nu-mi pasă cine și de ce participă la el.

Important, din punctul de vedere al democrației, este că lumea nemulțumită a ieșit în stradă. Este o formă de manifestare a nemulțumirii care mi se pare perfect normală și pe care am văzut-o în toate țările civilizate. Nu e o revoluție, cum am fi tentați să credem, dar nu e nici opera unor derbedei și vagabonzi, cum se chinuie unii să acrediteze ideea, amintindu-ne de golanii lui Iliescu și de elementele antisociale pe care le incrimina Ceaușescu înainte să fie dat jos de la putere de fostul său subaltern din PCR. Păcat însă că nu am ajuns încă la nivelul de educație de a protesta fără violență, atât din partea celor care înjură puterea, cât și din partea celor plătiți și din banii protestatarilor s-o apere. În rest, să ne amintim că democrația înseamnă, printre altele, și dreptul omului de a spune când nu-i place cum este condus. O poate face prin vot, dar o poate face și prin protest. Și are dreptate, oricum ar face-o, pentru că e părerea lui, cea