Vervă. Într-o secvenţă din filmul "Ţăcăniţii", realizat în 2001 de regizorul francez Gerard Cuq La 33 ani. Eugen Cristea, în 1985, aşa cum probabil puţini îl mai ştiu: brunet şi doar cu mustaţăReporter: Ce preferaţi între folk, blues şi chitară clasică?
Eugen Cristea: Blues e pe sufletul meu. Muzica e marea mea pasiune, pretind că mă şi pricep puţin.
Rep.: De când cântaţi?
E.C.: Din liceu, din 1967. Cred în epoca aia, anii ‘60, anii ‘70, când cred că muzica a atins apogeul. Tot ce a urmat, cu foarte mici excepţii, e ciuruc. Începând de la Depp Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, The Beatles, toate aceste trupe chiar au avut ceva de spus. Probabil că era o perioadă mai liniştită, se mai citea filosofie, o transpuneau pe muzică. Ca orice Berbec care se respectă, îmi place să fac treaba bine. Sigur că nu ştiu la ce uşi să bat şi ce bani să dau pentru a fi mai des difuzat, deşi foarte mulţi colegi îmi spun că mai ascultă noaptea pe diverse posturi de radio. Am patru discuri înregistrate, iar noi doi (adică împreună cu soţia lui, Cristina Deleanu, pe care a văzut-o prima dată într-un spectacol, la Iaşi, pe când avea 12 ani - n.red.) avem unul împreună. Am încropit o trupă, care nu sună rău deloc, Eugen Cristea Band.
Ultimele concerte au fost realizate în scopuri caritabile, dar sala a fost închiriată pe banii mei. E atât de greu şi de neplăcut să te rogi de cineva să te ajute... Toţi vor chirii mari. Deja ne-am săturat.
Rep.: Dvs. compuneţi muzica şi versurile?
E.C.: Nu, numai muzica.
Rep.: Sunteţi scriitor, traducător, fără să mai vorbim de muzician şi actor...
E.C.: Păi, asta e problema, fac mai multe şi trebuia să fiu mult mai bogat. Nimeni nu ne-a dat niciodată nimic, noi a trebuit tot timpul să ne luăm. De exemplu, servesc Teatrul Naţional de 32 de ani, dar în ultimii şase ani, de când e o anumită conducere, nu se mai
