Cel puţin din punctul de vedere al muncii de poliţie, se întâmplă destul de rar ca violenţa domestică să se intersecteze cu munca poliţiştilor de la Serviciul Omoruri. Mai mult, chiar şi atunci când se intersectează, cazurile în sine nu conţin nimic memorabil. Cu toate acestea, o tragedie incredibilă mi-a arătat de ce violenţa în familie ar trebui să ne privească pe toţi, indiferent cu ce ne ocupăm.

În toamna anului 1995, în famila Achim, care locuia într-o vilă de pe Kogălniceanu, au început să apară o serie de tensiuni. Cei doi soţi, ambii intelectuali, aveau trei copii şi o situaţie financiară bună, însă bărbatul şi-a găsit o amantă. Nevasta lui, Elena Achim, de 37 de ani, descoperise acest lucru, fapt care a condus la nenumărate certuri, multe dintre ele consumându-se chiar în faţa copiilor, Marian (13 ani), Lidia (10 ani) şi Marcela (7 ani). Dintr‑un motiv pe care nu pot să mi-l explic, George Achim, de 39 de ani, a decis s-o omoare pe mama copiilor săi chiar în locuinţa conjugală. Bărbatul voia să evite divorţul pentru că ar fi trebuit să părăsească vila, dar n-am înţeles cum s-a gândit că o să scape de puşcărie. În noaptea în care s-a produs nenorocirea, George a ascuns sub pat o toporişcă şi a aşteptat ca nevasta să adoarmă. După ce Elena a aţipit, omul a tras uşor arma albă de pe duşumea, însă, ca prin minune, femeia s-a trezit cu câteva secunde înainte să primească lovitura fatală şi a sărit din pat. Disperat să o omoare, soţul s-a întins peste pat şi a încercat s-o lovească de două ori, însă s-a dezechilibrat şi a scăpat toporişca. Atunci, nevasta, speriată de moarte, a ridicat-o de jos şi i-a tras patru lovituri puternice în moalele capului. În tensiunea luptei, cei doi soţi nici nu băgaseră de seamă că în cameră intraseră şi cei trei copii, care fuseseră treziţi de zgomot.

Elena Achim a fost reţinută şi, chiar dacă a lovit ca să-şi s