Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reforma sanatatii, "raul" necesar. Cum vor fi influentate clinicile private si asiguratorii

Publicat in Daily Business, luni 16 ianuarie 2012 ·

Cu toate ca romanii nu sunt de acord cu reformarea sanatatii, ceea ce a condus la proteste in intreaga tara in ultimele zile, aceasta este inclusa in acordul cu Fondul Monetar International (FMI) si ea trebuie aplicata. Insa, trebuie sa se ajunga la o forma finala, benefica atat pentru stat cat si pentru pacienti.

Presedintele Traian Basescu a cerut public premierului retragerea proiectului Legii sanatatii, el mentionand ca face acest lucru vazand ca o mare parte din public si majoritatea celor din sistemul de sanatate nu vor schimbarea acestuia. Astfel, ministrul Sanatatii, Ladislau Ritli, a retras din dezbaterea publica proiectul de lege privind organizarea si functionarea sistemului sanitar din Romania, la solicitarea primului-ministru Emil Boc.

Totusi, nevoia de reforma in sistemul de sanatate ramane reala. In acest caz, retragerea legii face ca acest proces sa se ingreuneze si sa dureze mai mult. Probabil ca in perioada urmatoare, proiectul va fi revizuit.

Piata asigurarilor private de sanatate, cat si piata serviciilor private de sanatate, vor depinde foarte mult de reforma din sanatate, care va avea un impact puternic. Vezi ce asteptari au companiile de asigurari si clinicile private in acest an, in care sistemul de sanatate ar trebui sa aiba o noua "imagine".

Tiberiu Maier, vicepresedintele Signal Iduna, a mentionat pentru DailyBusiness.ro ca in 2012, evolutia pietei de asigurari de sanatate va fi influentata foarte mult de forma finala a legii sanatatii.

El considera ca reforma din acest domeniu va genera o competitivitate crescuta intre furnizorii de servicii medicale, dar va oferi si un mediu de administrare mult mai eficient. Beneficiarii finali sunt pacientii, care vor avea acces la servicii medicale mai performante.

"Eliminarea monopolului Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS)

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 37 minute
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum o ora
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 3 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°