Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia lui Mircea Lucescu pentru Copos şi Ahmetov: l-a propus pe Răzvan la Şahtior! Seniorul s-ar putea ocupa de Rapid!

Publicat in Cancan, duminică 15 ianuarie 2012 ·

SITUAŢIE. Mircea Lucescu a suferit un accident rutier destul de serios zilele trecute, în urma căruia a fost internat şi operat de urgenţăUrmările accidentului lui Mircea Lucescu s-au dovedit a fi mult mai serioase decât se preconizau iniţial. Contuzia toracică l-a dus pe antrenorul lui Şahtior până în sala de operaţii, unde a suferit o intervenţie chirurgicală pentru a elimina orice posibile complicaţii. După vizita la Bucureşti a patronului "minerilor", Rinat Ahmetov, lucrurile pot lua o turnură neaşteptată privind cariera tehnicianului.

Ahmetov şi-a dat seama că Lucescu senior îşi va reveni complet după 2-3 luni de îngrijiri medicale şi recuperare. Prin urmare, Mircea Lucescu i-a propus patronului său un plan care să acopere golul lăsat de absenţa sa. Conform unor surse apropiate familiei, seniorul l-a propus ca înlocuitor pentru el pe banca Şahtiorului chiar pe fiul său, Răzvan Lucescu. Între timp, cât juniorul ar fi plecat la Şahtior, Mircea Lucescu se poate ocupa de frâiele Rapidului, din moment ce va sta în Bucureşti pentru recuperare. Ideea lui "Il Luce" urmează să fie analizată însă de către cei doi patroni, George Copos şi Ahmetov, pentru a se vedea dacă se poate ajunge la un acord comun, benefic pentru ambele grupări.

Mircea Lucescu doarme cu Biblia sub pernă! Soţia i-a adus şi câteva cărţi de rugăciuni! Putea fi evitat sau nu accidentul lui Mircea Lucescu? "Tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri, cu toate sistemele de frânare pornite"

SITUAŢIE. Mircea Lucescu a suferit un accident rutier destul de serios zilele trecute, în urma căruia a fost internat şi operat de urgenţăUrmările accidentului lui Mircea Lucescu s-au dovedit a fi mult mai serioase decât se preconizau iniţial. Contuzia toracică l-a dus pe antrenorul lui Şahtior până în sala de operaţii, unde a suferit o intervenţie chirurgicală pentru a elimina orice posibile

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Somaţii - 15 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 3 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°