Cântăreaţa a ales să se relaxeze într-un loc în care nu a mai fost niciodată, Emiratele Arabe Unite, aşa că s-a bucurat atât de magia deşertului, precum şi de vizitarea oraşelor Dubai şi Abu Dhabi.
"Am plecat cu Andrei şi Elena pentru o escapadă într-un loc în care nu am mai fost niciodată, am stat câteva zile în deşert, la trei ore şi jumătate de Dubai şi două ore de Abu Dhabi. Am văzut pentru prima oară dunele de nisip, pe care le vezi doar în filme, a fost o experienţă incredibilă, parcă eram într-un ocean de nisip, altă planetă, altă lume, parcă nu eram pe pământ, o linişte incredibilă şi o pace cum numai în asemenea loc poţi să găseşti. Nu am ratat ocazia să ne plimbăm cu cămilele, ne-am trezit dimineaţă, în zorii zilei şi am plecat în expediţie, Elenei i-a plăcut foarte mult", a declarat vedeta.
Antrenoarea de la show-ul "Vocea României" de la Pro TV a vizitat cea mai mare moschee din Abu Dhabi, iar în Dubai a fost în Golful Delfinului unde a sărutat un delfin.
"Înainte de a intra în Dolphin Bay, antrenorii îţi explică cum trebuie să te comporţi cu delfinii, e un întreg ritual care se face înainte de asta, fiind mamifere acvatice trebuie să poţi să comunici cu ele, să nu te sperii, am învăţat multe lucruri frumoase", mai povesteşte cântăreaţa.
Uite ce decolteu sexy are Loredana în finala emisiunii "Vocea României"! Lori s-a întâlnit cu cel mai asteptat bărbat din această seară! Vezi ce mesaj a transmis Mos Crăciu cu ajutorul cântăretei!
Cântăreaţa a ales să se relaxeze într-un loc în care nu a mai fost niciodată, Emiratele Arabe Unite, aşa că s-a bucurat atât de magia deşertului, precum şi de vizitarea oraşelor Dubai şi Abu Dhabi.
"Am plecat cu Andrei şi Elena pentru o escapadă într-un loc în care nu am mai fost niciodată, am stat câteva zile în deşert, la trei ore şi jumătate de Dubai şi două ore de Abu Dha