ALTFEL. Benny Adegbuyi este singurul sportiv român de culoare din circuitul K1 AMINTIRE. Benny şi tatăl său, în curtea casei lor din Nigeria FAMILIE. Benny împreună cu părinţii lui ÎNCEPUT. De la vârsta de şase ani, a locuit în oraşul Gherla, unde a făcut karateBenny Adegbuyi este singurul sportiv român de culoare din circuitul K1. Acesta a venit pe lume după ce, tatăl său, Patrick, a petrecut o bună bucată de vreme la Cluj, unde s-a căsătorit cu o româncă şi a avut doi copii, un băiat şi o fată. Ulterior, Patrick Adegbuyi a plecat cu toată familia în Nigeria, unde ocupa funcţia de decan al Facultăţii de Politehnică. La vârsta de 6 ani, Benny a revenit în România, mai exact în oraşul Gherla, unde mama lui l-a dat la karate. Sportul i s-a potrivit ca o mănuşă şi după câţiva ani s-a apucat de box. Pentru că nu a făcut performanţă, a renunţat şi a decis să-şi caute norocul în străinătate. Ca urmare, timp de cinci ani a lucrat ca bodyguard la un club din Italia. "Când am revenit în ţară, m-am gândit să mă reapuc de sport într-o manieră profesionistă. Am optat pentru K1 pentru că trecutul meu în box mă ajuta să lovesc destul de bine cu pumnul. Practic, aveam o bază de plecare şi am decis să încerc", ne-a declarat Benny. Norocul i-a surâs după ce cunoscutul luptător Mihăiţă Golescu nu a putut să evolueze într-un meci şi a fost înlocuit cu sportivul de culoare, care, de altfel, a şi ieşit învingător.
Benny Adegbuyi susţine că, din partea tatălui, îşi are rădăcinile în tribul Yoruba. La începutul anilor 1900, Yoruba era unul dintre cele mai bine înarmate triburi din Africa, ca urmare a relaţiilor comerciale cu negustorii portughezi.
ALTFEL. Benny Adegbuyi este singurul sportiv român de culoare din circuitul K1 AMINTIRE. Benny şi tatăl său, în curtea casei lor din Nigeria FAMILIE. Benny împreună cu p