Românul cu cea mai mare experienţă din sânul echipei de baschet CSU Sibiu a mărturisit că atmosfera la echipă este mai bună ca niciodată. CSU Sibiu debutează azi la Oradea, cu CSM, în returul campionatului naţional de baschet masculin.
„Foarte importantă în a II-a parte a campionatului, pentru noi, este unitatea grupului. După foarte mulţi ani mă simt din nou ca într-o familie la CSU Sibiu. Suntem prieteni şi jucători uniţi. Se vede şi la antrenamente şi la meciuri. Îmi este drag din nou să vin la antrenamente şi să joc alături de aceşti colegi care sunt oameni deosebiţi. Toţi iau munca în serios şi ştiu ce au de făcut, iar toată lumea munceşte pentru echipă. Ori aşa ceva contează foarte mult şi o să ne ajute pe termen lung. Faptul că au venit încă patru jucători cu experienţă la echipă ne permite să ne antrenăm şi noi mai bine. Spun asta fără să jignesc jucătorii mai tineri, dar e mult mai bine să te antrenezi împotriva unui jucător valoros”, a mărturisit Cristi Crăciun.
Acesta crede că valoarea campionatului s-a nivelat în ultimii ani. „Diferenţa se face la forma în care sunt ehipele în ziua jocului. Noi avem moral bun, suntem încrezători în noi şi avem o dorinţă foarte mare de victorie. Acestea sunt avantajele noastre”, a mai spus „Bâtă”.
Sibiul joacă azi de la 19.30, în direct la Digi Sport, cu CSM Oradea.
Click pe SIBIU.ADEVARUL.RO pentru ultimele noutăţi de la Sibiu
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro sau sună-ne la 0369.809.113