Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, a declarat azi, în legătură cu manifestaţiile care au avut loc în Piaţa Universităţii, că aceasta ar putea fi un punct de renaştere a societăţii civile de la noi din ţară, dar că violenţele nu sunt de dorit în nicio situaţie.
„Pentru mine, ştiţi foarte bine, Piaţa Universităţii are o semnificaţie cu totul specială, este leagănul democraţiei româneşti şi cred că după 20 de ani lucrurile s-au schimbat şi acolo din nou va putea să fie un punct de renaştere a societăţii civile în România”, a spus Constantinescu.
Fostul preşedinte al României şi-a exprimat speranţa că în Piaţa Universităţii va avea loc un miting autorizat „Eu sper că acolo se va desfăşura un miting autorizat la care într-adevăr o mare parte a bucureştenilor şi reprezentanţii poporului să-şi exprime un punct de vedere hotărât pentru viitorul României”, a spus Constantinescu.
Citiţi şiBilanţ după „mineriada disperării” din Piaţa Universităţii: 29 de răniţi şi 41 de protestatari reţinuţi
„Violenţele nu sunt de dorit niciodată pentru că ele pot să întunece tocmai ceea ce este frumos în orice manifestaţie: crearea unei solidarităţi în jurul unei idei”, a mai spus fostul şef al statului.
Ultima oră: Oprescu face un apel la protestatarii de la Universitate să nu mai recurgă la violenţe
CLICK pe poze pentru galerie!