Dacă Imperiul Ţarist nu ar fi impus, la sfârşitul secolului al XIX-lea, limba rusă ca limbă de învăţământ obligatorie în Georgia, poate că Stalin nu ar fi învăţat ruseşte şi nu ar fi devenit dictatorul sângeros de mai târziu. Iată doar una din concluziile care se degajă din excelenta carte scrisă de Simon Sebag Montefiore despre tinereţea lui Stalin, apărută în 2007 şi care este tradusă treptat peste tot în lume.
Dacă marxismul nu ar fi avut o puternică dimensiune internaţionalistă, Stalin nu ar fi reuşit niciodată, în ciuda trecutului său revoluţionar, să se impună, cu accentul său georgian, în lupta pentru putere la Moscova după moartea lui Lenin şi în general după victoria revoluţiei bolşevice. Dacă mama lui Stalin nu s-ar fi zbătut ca o leoaică şi nu ar fi făcut sacrificii enorme (care au inclus, probabil, şi unele favoruri sexuale acordate unor „protectori” ai familiei), Stalin n-ar fi fost trimis la seminar, ar fi rămas probabil un ins incult şi s-ar fi făcut pantofar sau cizmar, aşa cum dorea tatăl său. Enormi de mulţi „dacă” ţâşnesc cu o enormă forţă interogativă din această carte care colcăie de detalii tulburătoare.
Dacă tânărul Stalin ar fi iubit ceva mai mult literatura poate că nu ar fi ales calea revoluţionară şi ar fi continuat să scrie poezie… Pentru că, notează Montefiore, „înainte de a se face cunoscut ca revoluţionar, Stalin fu admirat în Georgia ca poet”. Iar câteva dintre poemele sale scrise probabil pe la 15 sau 16 ani au fost şi publicate într-un ziar şi apreciate de cel mai mare poet georgian de atunci, Ilia Tchavtchavadze. Acest episod al pasiunii lui Stalin pentru poezie nu poate să nu ne amintească de faptul că Hitler a vrut în tinereţe să devină pictor… Greu de spus dacă poemele scrise în georgiană de Stalin sunt mai bune decât desenele rămase de la Hitler. Ceea ce se impune mai degrabă din aceste detalii biografice, atât î
