Mulţi dintre cei adunaţi în Piaţa Universităţii admiteau, când erau chestionaţi de jurnalişti, că nu au citit proiectul legii sănătăţii şi că nu prea ştiu ce prevede acesta.

Alţii recunoşteau că nu ştiu cine este Raed Arafat, deşi convocarea la mişcările de protest, pe reţelele de socializare sau posturile de televiziuni, se făcuse invocându-se numele acestuia.

De fapt, majoritatea spuneau că au venit în piaţă pentru că sunt nemulţumiţi de salariile reduse, de pensii, de nivelul de trai, de lipsa locurilor de muncă, de taxa auto, etc. P

rotestatarii au cerut, prin urmare, paşnic sau cu pietre aruncate în capul jandarmilor, demisia actorilor politici pe care ei îi consideră responsabili de situaţie: Guvernul Boc şi preşedintele Traian Băsescu.

Previzibil, liderii opoziţiei s-au grăbit să-şi declare solidaritatea cu manifestanţii şi au somat puterea, pe preşedinte şi „complicii săi de la guvernare", să se aşeze la masă şi să pregătească „cât mai curând" alegerile anticipate, sub ameninţarea voalată ca „tulburările sociale, manifestaţiile de stradă, toate formele de nemulţumire publică să nu escaladeze".

Ce urmează dacă puterea nu se conformează solicitărilor opoziţiei? Găsim răspunsul tot la liderul PNL, Crin Antonescu: „Ne vom implica direct, prin prezenţa membrilor noştri, prin chemarea în stradă a tuturor celor care nu mai au altă soluţie pentru a-şi apăra drepturile, pentru a apăra democraţia, pentru a apăra dreptul la o bună guvernare, decât ieşirea în stradă".

În toate declaraţiile lor din ultimele trei zile, liderii opoziţiei nu au arătat însă cum vor putea ei rezolva, odată instalaţi la putere, tocmai problemele invocate de oameni în stradă: salarii reduse, pensii, nivel de trai, lipsa locurilor de muncă, taxa auto, etc.

Nu au spus nici cum vor depăşi constrângerile bugetare, nici cum vor convinge FMI că se pot majora pen