Nicolae Mărăşescu, cel mai mare antrenor din atletismul românesc, sare în apărarea lui Ilie Stan

Început de weekend. Unii pleacă la munte, cu schiurile prinse aerodinamic deasupra habitaclului. Alţii se pregătesc de miting, locul unde se amestecă susţinătorii lui Raed Arafat cu aceia ai lui Dinamo şi ai Stelei. Iese urît. Mitingurile din 2012 nu mai seamănă cu mitingurile din primăvara lui ‘90. Dar nu toată lumea merge la schi şi la miting.

Telefon de la Nicolae Mărăşescu. Nu mai explic cine e Nicolae Mărăşescu. Daţi un search pe Google!

- Cristi, ai 30 de secunde libere?

- Oricîte, ce s-a întîmplat, domnule Mărăşescu?

- M-am întîlnit zilele trecute cu Ilie Stan, venise împreună cu jucătorii pentru vizita medicală. L-am întrebat cum mai merge treaba.

- Şi?

- Era supărat băiatul. “Rîde lumea de mine că plec în stagiu de pregătire montană cu echipa. Ziceţi şi dumneavoastră!?”

- Şi dumneavoastră ce i-aţi spus?

- Să stea liniştit, că el are dreptate. Că e o tîmpenie să spui că pregătirea la altitudine dăunează şi că e demodată.

- Şi nu e? Aţi văzut cum strîmbă din nas preparatorii fizici din şcoala italiană şi adepţii lor cînd aud de alergatul pe pantele înzăpezite.

- E cea mai mare prostie pe care am auzit-o, nu înţelegi? Marile performanţe sportive au la bază antrenamentele la altitudine. Înainte să cucerească medalii şi să bată recorduri, toţi marii noştri atleţi mergeau la munte. Natalia Andrei, Fiţa Lovin, Ilie Floroiu, Doina Melinte. Loturile naţionale, nu doar de atletism, efectuau stagii montane.

- Bine, dar fotbalul nu e atletism!

- Marii alergători kenyeni se pregătesc pe platourile înalte de lîngă Nairobi. Apoi vin în Europa şi rad tot. Înainte de ‘89, nemţii din RDG îşi trimiteau loturile naţionale să se pregătească la munte în Bulgaria, ei nu aveau unde la ei acasă. Nici pasărea