Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Şi totuşi există iubire” cu Majai Gyozo la Reghin

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 15 ianuarie 2012 ·

„Şi totuşi există iubire” a răsunat sâmbătă, 14 ianuarie la Reghin, binecunoscutele versuri semnate de Adrian Păunescu transpuse pe muzică de Majai Gyozo. Revenit în oraşul natal, Majai Gyozo a dus cu el muzica folk, ca un frumos cadou adus aniversării celor 162 de ani de la naşterea lui Eminescu.

Reporter: Cum ar fi viaţa fără Eminescu?

Majai Gyozo: Fără Eminescu, viaţa noastră şi-ar pierde unele sensuri şi ar fi mult mai săracă, atât din punct de vedere literar, dar mai ales spiritual. Ne bucurăm că opera lui face parte din viaţa noastră.

Rep.: Cât de important e să-l simţim mereu aproape?

M.G.: Este important să-l evocăm ori de câte ori avem ocazia, să nu uităm că a fost Luceafărul culturii noastre, poetul tuturor românilor, şi probabil datorită acestui fapt îl comemorăm cum se cuvine în fiecare an, la mijlocul lunii ianuarie, la aniversarea naşterii sale.

Rep.: Se tot vorbeşte despre nevoia de Eminescu, de cultură…

M.G.: Este mare nevoie deoarece fără cultură, fără poezie, fără artă, nu cred că ar exista armonie între oameni, între naţii. Cultura a fost şi rămâne un lucru extrem de important în existenţa noastră.

Rep.: În urmă cu zeci de ani, era acel refren binecunoscut de toţi, “şi totuşi există iubire”. Mai există acea iubire?

M.G.: Există, şi bine spunea poetul Adrian Păunescu că există şi blestem, în aceeaşi poezie. Ca şi atunci, şi acum există şi iubire, dar în acelaşi timp şi blestem, lucru extrem de adevărat în zilele noastre.

Rep.: Cât poate vindeca muzica, poezia, literatura?

M.G.: Asta depinde de fiecare din noi, de firea fiecăruia în parte. Fiecare om simte sau rămâne pasiv la artă, la muzică. Totul depinde de firea fiecăruia.

Rep.: Încotro se îndreaptă folk-ul?

M.G.: Părerea mea, referindu-mă la muzica folk, după perioada Cenaclului “Flacăra”, ea a fost marginalizată şi e păcat d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 40 minute
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum o ora
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum o ora
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum o ora
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Bursa americană se prăbuşeşte după ameninţarea lui Trump cu tarife uriaşe pentru China

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine ”foarte ostil” prin restricţiile impuse a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 5 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Rogobete: Reducem blocajul livrărilor de perfuzabile. Spitalele vor fi aprovizionate constant

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că va fi redus blocajul livrărilor de soluţii perfuzabile şi spitalele vor fi aprovizionate constant, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Acţiune de numărare a persoanelor fără adăpost în Capitală. Iniţiativa se desfăşoară în 35 de oraşe europene

HotNews acum o ora
O acţiune care vizează numărarea persoanelor fără adăpost din Capitală se va desfăşura în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) într-o postare pe Facebook. Iniţiativa „Hom

Vremea

București
acum

16°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

9°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°