In acest ianuarie "fierbinte" imi revine in minte intrebarea "A fost sau n-a fost?". Cred ca n-a fost, nici atunci si nici acum nu este Revolutie. Concentrarile de persoane din Romania, din aceste zile, au o justificare concreta, fara indoiala, dar pleaca de la niste motive in care nu ma regasesc ca roman emigrat de aproape 10 ani.
Initial am simtit o simpatie instinctiva fata de manifestatiile din tara si inca o am, dar pana la un punct. Am sperat ca manifestatiile civice din Romania pot fi o reverberatie a miscarii 15M, a indignatilor din Spania, care cer in continuare o democratie reala, in care politicul sa raspunda cu adevarat in fata celor care voteaza. Ulterior, am observat ca motivele de protest sunt foarte diverse si nemultumirile foarte variate, ocazionate ce-i drept de ultimii ani de guvernare pedelista.
"O manifestare salbatica a foamei si a lipsurilor indurate" as numi aceasta izbucnire "populară" care seamana totusi cu o "indigestie sociala" trecatoare, dar care se afla departe de a reprezenta intregul popor roman. Am privilegiul si neajunsul, in acelasi timp, de a privi fenomenul protestelor de la distanta, departe de contaminarea sentimentelor, dar totusi destul de aproape ca sa-mi pot forma o opinie.
Prima nedumerire pe care o am ca privitor la televiziunile romanesti, care nu reusesc deloc sa explice acest fenomen al protestelor declansate de iesirea lui Arafat, este lipsa sau prezenta unui numar foarte mic al tinerilor din randul protestatarilor. Si ma gandesc la tinerii din generatia mea, care acum muncesc pe branci in strainatate si care ar fi vrut sa iasa in strada inainte de a parasi tara, pe care o saraceau guvernele post-decembriste. Vad insa, acum, pe strazi o gramada de fosti asistati sociali ai statului neocomunist, care a produs o gloata de politicieni, alesi din randul celor care acum sunt pe strada. @N
