Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naufragiul „Titanicului din Mediterana“: Salvatorii încearcă să scotă o persoană captivă pe nava Costa Concordia

Publicat in Adevarul, duminică 15 ianuarie 2012 ·

La două zile de la naufragiul navei Costa Concordia, în largul coastelor Toscanei , echipele de intervenţie încearcă să salveze un bărbat prins în interiorul vasului , după ce l-au auzit strigând în timpul operaţiunii de căutare, a anunţat un oficial local, citat de agenţia ANSA.

UPDATE 13,35: Echipele de intervenţie au reuşit să îl salveze pe bărbatul prins în interiorul vasului de croazieră Costa Concordia, relatează ANSA. Acesta este membru al echipajului.

Cu câteva ore înainte, au fost salvaţi doi sud-coreeni, un cuplu aflat în luna de miere, captivi în cabina lor.

„Este greu de ajuns la el, pentru că trebuie să se treacă prin cabine inundate", a spus oficialul, precizând că bărbatul pare a fi un membru al echipajului.

Cu câteva ore înainte, au fost salvaţi doi sud-coreeni, un cuplu aflat în luna de miere, captivi în cabina lor.

Salvatorii au auzit duminică zgomote venind din zona punţii trei de pe vasul Costa Concordia, în timp ce cautar pasageri blocaţi în vaporul de croazieră scufundat.

Eforturile de salvare sunt îngreunate de uşile blocate, de scări şi mobilierul împrăştiat în vasul de 290 de metri.

Autorităţile italiene au suspendat sâmbătă operaţiunile de căutare a celor aproximativ 40 de persoane date dispărute în urma naufragierii în noaptea de vineri spre sâmbătă a unei nave de croazieră, soldată cu trei morţi, în timp ce comandantul a fost arestat pentru părăsirea navei.

Au fost recuperate „cutiile negre" ale navei

Comandantul Francesco Schettino, dar şi primul ofiţer Ciro Ambrosio, sunt acuzaţi de omucidere multimplă, naufragiu şi abandonarea navei.

Prefectul din Grossetto Giuseppe Linardi a anunţat „trei morţi confirmaţi" şi că 41 de persoane lipsesc în continuare la apel, după confruntarea listei armatorului - care prezintă 4.231 sau 4.229 de pasageri şi membri ai echipa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 49 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 31 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 31 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°