Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanul instigator

Publicat in Adevarul, duminică 15 ianuarie 2012 ·

Avionul tocmai decolase, iar americanul din faţa mea răsfoia nişte hârţoage printate cu un scris extrem de mărunt.

Cred că citea pe diagonală, pentru că depăna vraful de foi foarte repede şi avea o expresie a feţei care îi trăda dezinteresul faţă de ceea ce citea. Avionul ne ducea la un forum economic, americanul ştia că sunt jurnalist şi m-a abordat destul de abrupt: „Ţara voastră este într-un mare rahat, nu te supăra că îţi spun". Am ridicat ochii la el şi cred că sute de replici mi-au venit atunci în minte: „Măi..., americanule, tocmai tu vorbeşti? America este atât de îndatorată încât trebuie să modificaţi Constituţia ca să mai împrumutaţi bani, sunteţi în «deepshit», ca să vorbesc pe limba voastră, şi tu te iei de România?!" Gânduri naţionaliste. Americanul a continuat însă: „Criza economică o să vă lovească cel mai puternic în 2012, când celelalte ţări îşi vor fi revenit deja. Asta pentru că o clică politică inconştientă şi coruptă face ce vrea în România, iar voi staţi cu mâinile în sân. De ce? De ce vă lipseşte curajul de a face ceva? Mă uit la presa voastră şi nu pot să cred că nu aveţi un lider de opinie adevărat. Unul care, dacă scrie un editorial, să scoată din case o sută de mii de oameni. Mă uit, apoi, la oamenii politici din Opoziţie: nişte clovni! De ce nu-i fugăriţi de la televizor? Iar voi, cetăţenii, de ce nu ieşiţi să vă cereţi drepturile? De ce lăsaţi Puterea să vă calce în picioare drepturile şi Constituţia?"

Discursul neaoş românesc din capul meu, cel în care căutam argumente să îi arăt eu americanului că nu se pune cu noi, s-a risipit. În locul lui, am simţit o mare frustrare. Până la destinaţie, americanul mi-a vorbit de febra protestelor de tipul „Occupy Wall Street", care cuprinseseră întreaga lume, şi mi-a dat sfaturi despre cum ar trebui noi, presa, să folosim reţelele sociale pentru a scoate lumea în stradă. Dragă americ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 27 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 34 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 10 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°