Un ofiţer DGA, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, este cercetat de procurorii craioveni, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a accidentat mortal un bărbat, de 41 de ani, în dreptul comunei Padeş, satul Apa Neagră, apoi a fugit de la locul accidentului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ofiţerul DGA şi-a recunoscut fapta, el urmând să fie cercetat în stare de libertate pentru omor din culpă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anchetatorii susţin că, bărbatul a mărturisit că, în momentul producerii accidentului nu l-a observat pe bărbatul pe care l-a accidentat, care ar fi fost căzut în stradă, iar afară era întuneric şi ploua.
"Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a sesizat cu privire la accidentul de circulaţie care a avut loc pe raza comunei Padeş din Gorj. În acest moment se fac cercetări cu privire la stabilirea împrejurărilor în care a decedat o persoană în vârstă de 45 de ani. Autorul este un ofiţer IPJ Gorj şi se vor face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor din culpă şi părăsirea locului accidentului", a declarat procurorul Ionel Grigorie.
Anchetatorii susţin că ofiţerul DGA s-a predat în mai puţin de 24 de ore de la comiterea faptei.
"Vineri seară, la ora 22.14, Poliţia municipiului Motru a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către un participant la trafic că pe raza comunei Padeş, în satul Apa Neagră, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu decesul unui pieton, conducătorul auto părăsind locul faptei. Poliţiştii au făcut cercetarea la faţa locului. S-a stabilit că victima, identificată ca fiind P.V., de 45 ani, din comuna Padeş, a fost accidentată de un autovehicul, fiind căzută pe partea carosabilă, pe sensul de mers Padeş - Baia de Aramă", a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţ