Prosperul om de afaceri britanic Richard Branson a reusit in viata, pornind, cum se zice, de la zero. Provenit dintr-o familie saraca, n-a excelat in scoala, dimpotriva, a trecut taras-grapis dintr-o clasa intr-alta, mai intai la Scaitcliffe School, iar apoi la Stowe School, unde a reusit sa se claseze ultimul din clasa.
Profesorii vorbeau despre el de parca stiau proverbul romanesc: branza buna, in burduf de caine. Ba chiar, unul din ei i-a spus-o in fata: "Tu ori ajungi o puslama care va infunda puscaria ori un smecheras care se face miliardar".
Prezicerea s-a dovedit intru totul adevarata. Mai intai, a stat la racoare pentru ca, la primele afaceri, s-a sustras de la plata TVA, iar mai tarziu a ajuns unul din marii miliardari.
Putred de bogat, a anuntat anul trecut ca nu-l mai intereseaza banii si isi consacra o jumatate din eforturi activitatilor nelucrative. A devenit un filantrop.
Niciodata n-a reusit sa explice de la ce i se trag spectaculoasele succese, dar cateva din principiile sale simple le-a facut cunoscute presei, iar aceasta publicului. Redam unele din acestea, de pe portalul kabanik.ru:
1. Ca sa inveti cum sa umbli, nu este nevoie sa citesti instructiuni. Este destul sa cazi de cateva ori, pana inveti sa nu mai cazi.
2. Antreprenariatul nu este arta de a castiga noi clienti sau noi bani. Este arta de a-ti place ceva, de a face acel ceva, iar clientii si banii sa vina de la sine.
3. Flerul este mai important decat invatamantul superior.
4. Circumstantele si oportunitatile sunt totdeauna nestatornice. Singurul lucru statornic pe lume este insasi nestatornicia.
5. Prietenia cu dusmanul este unul din cele mai practice lucruri, atat in afaceri, cat si in viata.
6. Mediul social este o adunatura de oameni care critica tot ce faci.
@N_