Am avut şansa de a modera, vineri seara, la Antena 3, împreună cu Răzvan Dumitrescu, o lungă ediţie specială a emisiunilor reunite Vorbe grele şi Subiectiv, dedicată protestelor de masă declanşate de scandalul generic numit, iniţial, „cazul Arafat”. De asemenea, am urmărit, minut cu minut, sâmbătă, până-n miez de noapte, o altă ediţie specială similară, cea a Oanei Stancu şi a Sandrei Stoicescu. Îmi pare rău, voi tăia elanul idealiştilor de paradă. Lumea a ieşit în stradă în număr mare împotriva lui Băsescu personal şi a regimului politic din ce în ce mai dictatorial pe care acesta-l stăpâneşte, nu a legii sănătăţii. Numai surzii şi orbii n-au remarcat că leit-motivul adunărilor populare a fost „Jos Băsescu”. Românii din pieţe şi-au amintit, ca printr-o minune, scandările pentru libertate şi anti-dictatură. Protestul de stradă a fost şi este eminamente politic, dar, slavă Domnului, până acum, fără implicarea la vedere a liderilor politici. Şi e bine că, după foarte multă vreme, oamenii s-au mişcat, ieşind din stadiul de euglene verzi. Au fost şi membri ai galeriilor echipelor bucureştene de fotbal? Probabil că da. Şi care-i problema? Ei nu sunt cetăţeni români, n-au dreptul la protest? Erau şi nişte membri ai diverselor partide de opoziţie? Aşa, şi? De drepturile constituţionale beneficiază, mai nou, doar românii fără carnete de partid?

E prima oară în istoria recentă când Traian Băsescu (politician versat, care are în mână şi alternativa asumării răspunderii în Parlament pe proiectul de lege) a cedat la presiunea străzii. Se generează un precedent. Omul a arătat că e loc de cedări la presiuni populare. Iar strada simte asta. Românii nu citesc, de regulă, legile care-i privesc. N-au făcut-o nici acum. Propunerea de act normativ supusă dezbaterii publice a fost doar pretextul. Scânteia a fost, de data asta, modul în care preşedintele României a sărit,