Naţionala României de polo debutează luni la Campionatul European de la Eindhoven cu un meci împotriva Croaţiei (ora 15:30), în tentativa sa de a se clasa pe locul 9 la final, o poziţie care i-ar propulsa pe băieţii lui Istvan Kovacs la turneul preolimpic de la Edmonton (1-8 aprilie). ProSport vă prezintă mai jos traseul celei mai bune reprezentative masculine din România la ultimele trei ediţii ale CE.
2006 Belgrad - ROMÂNIA, loc 4 (Aur: Serbia, argint: Ungaria, bronz: Spania)
Naţionala lui Vlad Hagiu obţinea în 2006 cea mai bună performanţă a poloului românesc în ultimul deceniu, iar barajul pentru semifinale cu Italia, pe atunci una dintre favoritele la titlu, rămâne antologic.
Meciul n-a fost televizat în ţară, însă iubitorii poloului au putut urmări fabuloasa partidă pe Rai 3 sau pe internet. Conduşi de Calccaterra & Co cu 9-6 la pauza mare, tricolorii au întors miraculos, datorită unei defensive formidabile şi a unui joc precis în atac. Hagiu l-a înlocuit pe Robert Dinu cu Berttini Nenciu şi portarul de-atunci al Stelei a avut intervenţii providenţiale.
Berti n-a mai scos mingea din plasă timp de 16 minute (10-9, scor final), iar golul uluitorului succes a venit în ultimele secunde din dreapta lui Alex Matei. În disputa pentru bronz însă, Spania ne-a scufundat toate speranţele pentru un loc pe podium. "Am luat toate ziarele apărute în ţară şi le-am dus băieţilor! S-au bucurat enorm când au văzut ce spaţiu le-a fost dedicat. I-a motivate mult şi au simţit că pot pune poloul în fruntea sportului românesc", declara George Gaiţă, preşedintele de atunci.
LOTUL ROMÂNIEI: 1 NENCIU Berttini , 2 RADU, 3 MUSAT , 4 BONCA, 5 IOSEP, 6 BUSILA, 7 DUNCA, 8 GEORGESCU Ramiro, 9 GHIBAN, 10 GEORGESCU George, 11 Al. MATEI, 12 KADAR, 13 Edi ANDREI, 14 NEGREAN, 15 DINU
2008 Malaga - ROMÂNIA, lo