Ultimul caz anchetat de polițiștii din Alba scoate la iveală un motiv banal pentru care un tânăr din Cugir și-a „descărcat“ pistolul cu bile spre un șofer de TIR. Nu a fost servit preferențial într-un bar din localitatea Șibot.
Scena violentă de sâmbătă, 14 ianuarie, a avut ca punct de plecare un motiv banal. Pistolarul, bine amețit de aburii alcoolului,susțin polițiștii, și-a ieșit din minți când a văzut că șoferul de TIR aflat la o altă masă în același local a fost servit de barman înaintea lui. Interesant este faptul că niciunul dintre cei cinci camarazi care-l însoțeau pe pistolar nu s-au deranjat să-l oprească înainte de a-l lua la țintă pe șoferul de TIR. Din cele trei bile,doar una l-a nimerit, în zona toracelui. Medicii au constatat că viața nu i-a fos pusă în pericol și nu l-au internat.
În schimb, pistolarul a încercat să scape de răspundere,s-a ascuns imediat după conflictul din bar. Ulterior, a fost prins și reținut de poliţişti .DETALII AICI
Un alt tânăr, Vasile Bogdan Potopea din Alba Iulia,a ales pe 13 octombrie 2011, să-i sperie pe pe doi interlopi din Sibiu cu un pistol de tip „Air Soft”. Scena a avut loc în fața Tribunalului Alba. Chiar dacă arma era una de jucărie, s-a dovedit sperietoare pentru că semăna cu una reală pentru un ochi neantrenat.DETALII AICI
Armele de jucărie par a fi unealta ideală și pentru jafuri. Cazul lui Rareş Raita, de 25 de ani, tânărul care a jefuit benzinăria Rompetrol din Alba Iulia, în septembrie 2011, este elocvent. Imaginile luate de sistemul de supraveghere arată că bărbatul a reuşit în doar un minut să intre în benzinărie, să se facă temut în faţa celor doi angajaţi ai benzinăriei, un bărbat şi o femeie, cu ajutorul unui pistol de jucărie şi să plece cu suma de 1.000 de lei. Tânărul care şi-a riscat libertatea pentru 1.000 de lei, de care nici n-a apucat să se bucure, risc