"M-am săturat de toţi masonii! Să s-aleagă prafu' de ei! Oamenii ăştia să plece pe Marte!". Un băiat, cam de 30 de ani, explică de ce, cu fularul pe gură, "protestează".
Ce e clar
Nimeni nu a chinuit poporul român mai tare decât poporul român.
Nişte băieţi cu treninguri, fulare peste dinţi (credeţi că au ceva de spus?), glugi pe cap şi pe minte, lovesc, dau, sparg, aruncă.
La Piaţa Unirii s-a strigat unirea jegului, suburbanului, animalicului. N-am mai auzit jos Băsescu, sus Arafat, n-am mai auzit nimic. Pentru că nu e nimic de auzit. Dorinţa de distrugere nu are glas, are execuţie. Nu are scop clar, are adrenalină.
Generaţia ultraşilor a confiscat protestul. Victimele au devenit agresori. Şi dacă asta va duce la schimbare, chiar şi la schimbarea cuiva, eu nu vreau să fac parte din ea.
Ce nu e clar
Nu vreau să mă gândesc că e ceva planificat, urzit în nişte laboratoare obscure. Mi-e şi teamă să creditez laboratoarele cu inteligenţa alcătuirii unui plan în care e unit golan cu huligan.
Cât de aproape suntem de revoltele de anul trecut din Anglia? Căci asta e comparaţia firească pe care televiziunile internaţionale o vor face. Ce CNN nu vrea foc, pietre şi bătăi de stradă în prime-time?
Revoltele din Anglia au avut tot un declanşator politic. Au evoluat într-un fenomen de masă, după ce generaţia ultraşilor de la ei a văzut că se poate. Li s-au alăturat tinerii părăsiţi de valori, părinţi, partea greşită a generaţiei touch-screen. Cei care au vrut pur şi simplu o doză de extrem. Şi nu au o limită.
Societatea, familia preocupată să câştige salariul minim sau, pentru că aici nu e nicio legătură cu statutul social, familia preocupată să câştige un loc mai bun în multinaţională, nu au avut timp să le-o arate, să le arate care e limita.
Avem noi o astfel de generaţie? Tineri liniştiţi care din nimic, fără să creadă
