Majoritatea acestor formaţiuni sunt inofensive – unele dintre ele putând ajunge să pună probleme de ordin estetic –, iar circa 1% sunt de origine canceroasă.
Jumătate dintre persoanele de peste 50 de ani au noduli tiroidieni, iar proporţia ia amploare odată cu înaintarea în vârstă. Cei mai mulţi nu află niciodată acest lucru, pentru că nodulii nu le provoacă simptome şi nici probleme de sănătate.
De altfel, datele statistice au fost furnizate de americani, în urma analizelor necropsice. Nodulii pot fi depistaţi întâmplător, în urma unei tomografii computerizate efectuată în zona capului şi gâtului. Uneori, nodulii pot sta la originea unui disconfort care îl trimite pe cel în cauză la medic, iar în alte cazuri, cei din anturajul persoanei afectate observă o asimetrie la nivelul gâtului.
Pot crea probleme de înghiţire
În peste 99% din cazuri, nodulii tiroidieni reprezintă fie chisturi pline cu lichid, fie aglomerări de celule tiroidiene normale. Unii sunt atât de mici, încât nu se simt la palpare şi pot fi descoperiţi doar la examenul ecografic.
„Dacă sunt de dimensiuni foarte mari, rezultă aşa-numita patologie tumorală compresivă locală - ei pot crea disconfort la deglutiţie sau la respiraţie, prin afectarea traheei sau esofagului din vecinătate", explică medicul primar endocrinolog Adrian Comănici, şeful clinicii de endocrinologie a Spitalului Clinic CF2 din Bucureşti.
Alteori, aceşti noduli se dezvoltă la periferia tiroidei (glanda sub formă de fluture localizată la nivelul gâtului, anterior, sub mărul lui Adam). Şi atunci nu pun probleme de compresiune, dar devin inestetici şi astfel determină vizita la medic. Anxietatea, tremorul, palpitaţiile şi transpiraţiile reci se pot număra printre manifestările acestor noduli. Explicaţia este că unii noduli tiroidieni provoacă hipertiroidism, prin hipersecreţia de hor