Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTESTE ÎN ROMÂNIAUltraşii de la Steaua şi Dinamo se mobilizează pentru o nouă seară de violenţe!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 ianuarie 2012 ·

Surse din cadrul instituţiilor abilitate în menţinerea şi restabilirea ordinii publicii au declarat că o parte dintre suporterii echipelor Steaua şi Dinamo au stabilit deja \"planul de bătaie\" pentru a patra zi de proteste violente în Bucureşti. Sursa: Octav Ganea/AP

Potrivit acestor surse, unii lideri ai ultraşilor au stabilit mai multe puncte de întâlnire în Capitală, urmând ca la ora 19.00, începutul tronsonului cu audienţă maximă a televiziunilor de ştiri, să ajungă în Piaţa Universităţii.

Reprezentanții Jandarmeriei au anunțat, astăzi dimineață, că la protestele de aseară și o mare parte a galeriei Petrolului Ploiești a participat la violențe, opt indivizi fiind identificați, duși la Poliție și amendați pentru port de arme albe în locurile publice.

Mărturia unui huligan care a cărat cocteiluri Molotov în rucsac

Andrei Cosmin, unul dintre tinerii care au participat, aseară, la protestele din Piața Universității, a relatat astăzi pe Facebook cum s-a luptat cu jandarmii „să dea comuniștii jos din țară”: „Am reușit să scap. Întreaga brigadă cu care am luptat aseară la Spitalul Colțea a fost luată de poliție. Jandarmii ne-au împins către Centrul Vechi și ne-au blocat ieșirile.

Eram aproape 300, ne-am regrupat pe la Universitate, dar jandarmii veneau din toate direcțiile și îi luau pe toți. Am fugit cu glezna fisurată mai repede decât am făcut-o în toată viața mea. Am sărit gardul unei biserici și m-am întins. Am avut noroc că eram îmbrăcat tot în negru. Am stat așa cam jumătate de oră, timp în care am auzit jandarmi care arestau oameni, cum îi înjurau și cum îi băteau”, scrie Andrei pe Facebook.

Tânărul continuă povestirea, spunând că „brigada lui” a dat foc la tot ce se putea: „Am fost în prima linie, atât la Colțea, cât și la Unirii. Nu pot să vă spun ce am mai făcut, dar am fost filmat de mai multe ori. Mi-am pus o eșarfă neagră la g

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 32 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Accident grav pe centura Capitalei. Două persoane au murit

News.ro acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300 metri, în zon

Brazilianul Joao Fonseca a câştigat turneul de la Buenos Aires, primul titlu ATP din carieră

News.ro acum o ora
Brazilianul Joao Fonseca, locul 99 mondial, a câştigat duminică turneul ATP 250 de la Buenos Aires, obţinând primul titlu al carierei sale în circuitul principal. În finală, jucătorul sud-american l-a învins pe argentinianul Francisco Cerundolo, sco

Doi oameni au murit luni dimineață, într-un accident produs pe Centura București. Circulația se desfășoară dirijat

HotNews acum o ora
Un accident de circulație între un TIR și o mașină a avut loc luni dimineață pe Centura București, în zona localității Glina, în urma căruia două persoane au murit pe loc, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române. Accidentul a avut loc la kilome

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 12 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 31 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°