Fondul European de Stabilitate Financiară a pierdut calificativul ,,AAA", fiind retrogradat cu o treaptă, la "AA+", de către agenţia de rating Standard & Poor's.
Decizia retrogradării EFSF este o urmare a retrogradării Franţei şi Austriei, state din zona euro care aveau calificativele "AAA" şi permiteau Fondului European de Stabilitate Financiară, prin garanţiile lor, să beneficieze de cel mai înalt rating al Standard and Poor's.
Agenţia de rating nu a exclus revenirea la calificativul "AAA" în cazul în care vor fi oferite garanţii suplimentare. Opinia că Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) are nevoie de garanţii suplimentare după retrogradarea cu o treaptă de către S&P o împărtăşeşte şi preşedintele BCE, Mario Draghi.
Contribuţii suplimentare, necesare
"Sunt necesare contribuţii suplimentare din partea ţărilor care încă au calificativul AAA pentru ca FESF să îşi păstreze aceeaşi capacitate şi pentru a acorda împrumuturi la acelaşi nivel", a declarat Draghi.
Şeful BCE: Situaţia este gravă
Preşedintele BCE a admis că situaţia economică este "foarte gravă". ,,Situaţia s-a agravat de la audierea fostului preşedinte al BCE (Jean-Claude Trichet)", a spus Draghi în faţa membrilor Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare a Parlamentului European.
Detaşare de agenţiile de rating, ,,un parametru printre mulţi alţii"
,,Suntem într-o situaţie foarte gravă, dar nu trebuie să ne acoperim feţele", a insistat el, lansând un apel la detaşare de evaluările agenţiilor de rating, afirmând că acestea trebuie considerate ,,un parametru printre mulţi alţii".