Câteva sute de oameni adunaţi în piaţa publică a unui oraş nu înseamnă nimic. Nici câteva mii ieşiţi în stradă la nivelul întregii ţări. Ca simbol da, faptul că lumea începe să protesteze împotriva preşedintelui şi a actualului guvern reprezintă mult. De prin anii '90, de când cu lichidările de fabrici ale Guvernului Ciorbea, nimeni nu a mai ieşit în stradă neorganizat (cel puţin oficial), la mitinguri antiguvernamentale.

Ca simbol, protestele din aceste zile reprezintă un mare semnal de alarmă, iar actualei Puteri ar trebui să-i dea serios de gândit. Totuşi, la 20 de milioane de locuitori, cât reprezintă populaţia României, trei-patru mii de manifestanţi înseamnă zero, deşi televiziunile ori Opoziţia ar vrea să credeţi altceva. Asta nu înseamnă că sunt doar câteva mii de nemulţumiţi în ţara asta. Că ceilalţi trăiesc bine şi că nişte nebuni sau anarhişti n-au altceva de făcut decât să destabilizeze frumosul trai din România. Nu, dar cei mai mulţi stau acasă pentru că, dincolo de a fi nemulţumiţi de Traian Băsescu & compania, sunt dezamăgiţi de toată lumea. De politicieni şi partidele lor, de sindicate, de instituţii, de justiţie, de poliţie, de statul român, de români şi de România. Nimic n-a fost, în ultimii 22 de ani, aşa cum ar fi trebuit. Nimic n-a fost aşa cum ar fi fost normal să fie, nimic n-a fost aşa cum li s-a tot promis şi cum au tot sperat, la fiecare 4 ani. I-au dezamăgit şi Iliescu, şi Constantinescu, şi Băsescu, şi PDL, şi PSD, şi PNL şi partiduleţele de doi bani care s-au tot perindat prin Parlament ori chiar la Putere sau care visează să ajungă acolo. Şi liderii sindicali, şi şefii patronatelor, şi intelectualii, şi presa. Românilor nu le vine să protesteze în masă, aşa cum s-a întâmplat în Grecia, Franţa, Italia, Marea Britanie ori alte state, deşi trebuie să suporte măsuri de austeritate fără precedent în UE, din simplul motiv că nu mai