Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"românia"

Publicat in Vocea Brailei, luni 16 ianuarie 2012 ·

Câteva sute de oameni adunaţi în piaţa publică a unui oraş nu înseamnă nimic. Nici câteva mii ieşiţi în stradă la nivelul întregii ţări. Ca simbol da, faptul că lumea începe să protesteze împotriva preşedintelui şi a actualului guvern reprezintă mult. De prin anii '90, de când cu lichidările de fabrici ale Guvernului Ciorbea, nimeni nu a mai ieşit în stradă neorganizat (cel puţin oficial), la mitinguri antiguvernamentale.

Ca simbol, protestele din aceste zile reprezintă un mare semnal de alarmă, iar actualei Puteri ar trebui să-i dea serios de gândit. Totuşi, la 20 de milioane de locuitori, cât reprezintă populaţia României, trei-patru mii de manifestanţi înseamnă zero, deşi televiziunile ori Opoziţia ar vrea să credeţi altceva. Asta nu înseamnă că sunt doar câteva mii de nemulţumiţi în ţara asta. Că ceilalţi trăiesc bine şi că nişte nebuni sau anarhişti n-au altceva de făcut decât să destabilizeze frumosul trai din România. Nu, dar cei mai mulţi stau acasă pentru că, dincolo de a fi nemulţumiţi de Traian Băsescu & compania, sunt dezamăgiţi de toată lumea. De politicieni şi partidele lor, de sindicate, de instituţii, de justiţie, de poliţie, de statul român, de români şi de România. Nimic n-a fost, în ultimii 22 de ani, aşa cum ar fi trebuit. Nimic n-a fost aşa cum ar fi fost normal să fie, nimic n-a fost aşa cum li s-a tot promis şi cum au tot sperat, la fiecare 4 ani. I-au dezamăgit şi Iliescu, şi Constantinescu, şi Băsescu, şi PDL, şi PSD, şi PNL şi partiduleţele de doi bani care s-au tot perindat prin Parlament ori chiar la Putere sau care visează să ajungă acolo. Şi liderii sindicali, şi şefii patronatelor, şi intelectualii, şi presa. Românilor nu le vine să protesteze în masă, aşa cum s-a întâmplat în Grecia, Franţa, Italia, Marea Britanie ori alte state, deşi trebuie să suporte măsuri de austeritate fără precedent în UE, din simplul motiv că nu mai

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 24 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 21 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 58 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°