Pusă în discuţia specialiştilor între Crăciun şi Bobotează, "noua" lege a sănătăţii a iscat un uriaş scandal după ce fondatorul SMURD avertiza că dezintegra medicina de urgenţă.
Acesta nu era, însă, singurul sector medical ameninţat. Înainte ca vinerea trecută preşedintele să retragă proiectul, sub puternica presiune a societăţii, BIHOREANUL a consultat specialiştii din domeniu, care au considerat că "Legea Băsescu" periclita, de fapt, întregul sistem. Pentru că, dincolo de numeroase carenţe şi de legiferarea unor viitoare abuzuri, legea ar fi făcut ca banii publici colectaţi de stat de la cetăţeni să fie daţi unor asiguratori privaţi, iar aceştia ar fi cheltuit doar o parte din ei pentru îngrijirea bolnavilor.
Triumvirii preşedintelui
Noua lege a sănătăţii a fost proiectată, fără vreun studiu de impact, de o comisie prezidenţială coordonată de Cristian Vlădescu, fost preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, în colaborare cu Lucian Duţă, actualul preşedinte al CNAS, şi cu Virgil Păunescu, consilier prezidenţial, scopul declarat fiind modernizarea şi introducerea concurenţei în sistemul sanitar. După redactare, proiectul a fost transferat Ministerului Sănătăţii, care şi l-a însuşit fără comentarii, fiind pus în discuţia specialiştilor între 28 decembrie-6 ianuarie.
În ansamblu, proiectul menţinea Direcţiile de Sănătate Publică şi atribuţiile acestora, precum şi obligaţia Ministerului de a furniza asistenţă gratuită bolnavilor cronici, afectaţi de HIV-SIDA, hepatită, TBC etc. Noutăţi considerate pozitive erau introducerea Cardului European de Sănătate, care conferă asiguratului dreptul la asistenţă în state UE, precum şi a Cardului Naţional de Sănătate, cu care cetăţeanul dovedeşte în ţară calitatea de asigurat.
112, salvaţi Urgenţa!
Primul capitol care a suscitat controverse viza medicina de urgenţă, datorită subsec