* ei au fost prinşi imediat după ce au lăsat o brăileancă fără portofel
Doi brăileni care vineri, în miezul zilei, i-au furat unei femei portofelul din sacoşă, au fost prinşi de către jandarmi şi au ajuns în Arestul Poliţiei. L.C. (32 de ani) şi C.F. (40 de ani), ambii din municipiu, au fost prinşi, vineri, în jurul orelor 12.30, de o patrulă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, în flagrant delict, după ce au aruncat un portofel de culoare neagră, în zona Piaţa Săracă, pe strada Theodor Aman. În urma examinării portmoneului, în prezenţa unui martor, s-a stabilit că aparţine brăilencei S.V. Poliţişti de la Compartimentul Diverse al Biroului de Investigaţii Criminale au preluat cercetările şi au stabilit că cei doi i-au sustras femeii portofelul dintr-o sacoşă din plastic, în timp ce victima circula cu un mijloc de transport în comun, între Piaţa Halelor şi Piaţa Săracă. In interior se aflau 28 de lei, cartea de identitate, un card bancar, un abonament Braicar şi un contract amanet.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cei doi fiind reţinuţi pe ordonanţă şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.
Sâmbătă, dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă, pe o durată de 29 de zile.
Reprezentantul Parchetului a promovat propunerea făcută şi a sesizat instanţa de judecată competentă, care a dispus arestarea preventivă a celor doi, pe o perioada de 29 de zile, fiind încarceraţi. * ei au fost prinşi imediat după ce au lăsat o brăileancă fără portofel
Doi brăileni care vineri, în miezul zilei, i-au furat unei femei portofelul din sacoşă, au fost prinşi de către jandarmi şi au ajuns în Arestul Poliţiei. L.C. (32 de ani) şi C.F. (40 de