Foto: Thinkstock Teribilă grimasă se înstăpâneşte pe faţa unor oameni care se strâmbă de durere la fiecare pas de parcă ar călca mereu pe cioburi fără să aibă înzestrările fachirilor. Într-adevăr, când se instalează bolile artrozice se fac praf şi pulbere articulaţiile. Trecerea anilor şi uzura atacă în artroze, în special cartilajul şi acest veritabil amortizor numai distribuie forţele, ba mai mult, când cartilajul a fost mâncat se ajunge la groaznica frecare os pe os. Soluţia ultimă, când artrozele au făcut harcea-parcea articulaţia, este montarea unei proteze în şold, în genunci chiar şi în gleznă. Pentru că mai atacate sunt articulaţiile picioarelor, fiindcă toată viaţa ne folosim intesniv picoarele să mergem, să stăm pe loc, să ne restabilim echilibrul sau şi mai rău să ne băgăm picioarele când vrem să facem fuşereală dintr-o treabă.
Artroza care constă în stricarea articulaţiei genunchiului se numeşte gonartroză. Explică medicul primar doctor Rodica Marinescu, şefă a Secţiei ortopedie a Spitalului Colentina. Artrozele la genunchi sunt de mai multe feluri. Artrozele sunt primitive când cauzele sunt neidentificate, dar e vorba de o degenerare a structurii articulaţiei, primul suferind fiind cartilajul. Cei care suferă de artroze primitive sunt vârstnicii, graşii şi cei care au în familie bolnavi de artroză. Artrozele secundare au o altă cauză decât trecerea anilor. Ajung repede la artroze în genunchi cei care au fost cândva operaţi de o fractură şi mersul a fost reluat prea repede, fără o recuperare temeinică, astfel că, după operaţie, au apărut iregularităţi în articulaţie. Studiile au arătat că fac mai repede artroză la genunchi cei care au fost operaţi cu hei-rup-ul de menisc.
A fost o vreme în care meniscul se scotea una-două, pompieristic. Exista chiar o competiţie între chirurgi, care îndepărtează meniscul în mai puţine minute. S-a