Tibor Selymes dar şi iubita lui nu consumaseră alcool înaintea accidentului în care patru militari au fost răniţi. Expertiza tehnică va stabili cine se afla la volan în momentul accidentului. Fostul fotbalist suţine în continuare că prietena lui se afla la volan.
Vizibil afectat de ce s-a întâmplat, fostul sportiv a mers aseară la spital împreună cu iubita sa, să-i viteze pe trei dintre militarii implicați în accident. Selymes susține în continuare că nu el a fost cel care a condus maşina.
Rezultatele alcoolemiei au arătat că Selymes nu băuse. Nici femeia care era cu el în mașină. E drept, în cazul fostului fotbalist, probele s-au recoltat abia după șase ore de la producerea accidentului.
În privința celui care s-a aflat la volan, anchetatorii așteaptă acum. Rezultatul final va fi stabilit după expertiza airbagurilor. Până atunci, singurul militar audiat a declarat că la volan a fost Selymes.
Tibor Selymes şi iubita sa au fost implicaţi duminică dimineaţă într-un accident de circulaţie pe DN1. Îşi petrecuseră noaptea într-un club din Predeal şi se îndreptau spre Braşov când maşina lor a derapat. Patru militari au ajuns la spital, unul dintre el e în continuare în stare mai gravă.
Tibor Selymes dar şi iubita lui nu consumaseră alcool înaintea accidentului în care patru militari au fost răniţi. Expertiza tehnică va stabili cine se afla la volan în momentul accidentului. Fostul fotbalist suţine în continuare că prietena lui se afla la volan.
Vizibil afectat de ce s-a întâmplat, fostul sportiv a mers aseară la spital împreună cu iubita sa, să-i viteze pe trei dintre militarii implicați în accident. Selymes susține în continuare că nu el a fost cel care a condus maşina.
Rezultatele alcoolemiei au arătat că Selymes nu băuse. Nici femeia care era cu el în mașină. E drept, în cazul fostului