În articolul de săptămâna trecută îmi exprimam drept unică speranţă, şi încă foarte firavă!, pentru anul în care am intrat, re-naşterea societăţii civile. Şi, iată, se întâmplă…
În articolul de săptămâna trecută, îmi exprimam drept unică speranţă, şi încă foarte firavă!, pentru anul în care am intrat, re-naşterea societăţii civile. Am şi conversat împreună, pe forum, asupra subiectului şi nu mi s-a părut că înregistrez un foarte mare optimism nici din partea interlocutorilor. Şi, iată, în câteva zile, totul s-a răsturnat! A fost suficientă o greşeală - e drept de proporţii cosmice! - a reprezentantului de vârf al Puterii pentru ca societatea să se trezească. Ceea ce n-a reuşit nici scăderea salariilor, nici plafonarea pensiilor, nici măcar sistemul de coplată cuprins în acelaşi proiect de lege al sănătăţii, între timp retras, a reuşit să provoace umilirea inutilă a unui profesionist onest şi demisia acestuia. Şi de origine arabă, pe deasupra! Dacă ne gândim şi la faptul că revoltele din 1989 de la Timişoara au pornit de la solidarizarea cu un pastor maghiar, mă întreb dacă nu cumva calificarea noastră drept naţionalişti şovini şi xenofobi a devenit un simplu mit sau, mai degrabă, dacă nu există anumite momente astrale în care reuşim să ne depăşim aceste dimensiuni. Oricum, în mai puţin de o săptămână, totul s-a schimbat în peisajul social şi politic din România.
O populaţie care părea în veci adormită, de parcă toate abuzurile petrecute împotriva sa, toate nedreptăţile îndurate ar fi introdus-o în anestezie, într-o eternă narcoză, s-a trezit. S-a trezit cumva ca un boxer, din pumni. Şi dacă, vineri, mişcările de protest au cuprins numai câteva mari oraşe, începând cu Târgu-Mureş, continuând cu Cluj, Timişoara, Sibiu şi Bucureşti, sâmbătă, majoritatea oraşelor de oarecare dimensiune din ţară, inclusiv din molcoma mea Moldovă - Iaşi, Piatra Neamţ -, au găzd
