Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO/ VIDEO Filmul manifestaţiilor de la Craiova: de la miting pro-Arafat la protest anti-Băsescu

Publicat in Adevarul, luni 16 ianuarie 2012 ·

Primele mişcări de stradă în Craiova au fost anunţate încă de joi pe reţeaua de socializare Facebook, după ce în ţară avuseseră loc manifestaţii spontane. Primul protest al craiovenilor, anunţat pentru vineri la ora 18.30, nu s-a mai ţinut.

În cursul zilei de vineri, o asociaţie neguvernamentală din Bănie, „Speranţă pentru animale” a solicitat primăriei autorizarea unui miting de susţinerea a medicului Raed Arafat şi a SMURD, care ar fi trebuit să se desfăşoare duminică, în Piaţa Prefecturii. Organizatorii au solicitat autorităţilor locale să aprobe şi un marş către sediul SMURD, anticipând participarea a peste 500 de persoane. În cursul zilei de sâmbătă, după ce autorităţile centrale au anunţat retragerea din dezbatere publică a proiectului Legii Sănătăţii, ONG-ul a renunţat la organizarea protestului. Asta nu a împiedicat însă sute de craioveni să iasă în stradă, în Piaţa Prefecturii. Oamenii au afişat pancarde cu mesaje împotriva preşedintelui Băsescu şi a premierului Boc, declarându-se nemulţumiţi de măsurile luate de guvernanţi, dar şi de creşterea corupţiei.

Manifestaţia a fost una paşnică, cei peste 100 de oameni din centrul oraşului spunând că atitudinea celor doi faţă de fostul subsecretar de stat Raed Arafat a fost doar picătura care a umplut paharul. După aproape două ore, protestatarii au plecat din Piaţa Prefecturii, anunţând însă că se vor reîntoarce duminică.

Click pentru a vedea o GALERIE FOTO de la protestul de duminică!

Mitingul de duminică a fost unul mult mai energic, peste 300 de persoane strângându-se în jurul orei 15.00 în Piaţa Prefecturii. Oamenii au afişat coroane pe care stătea scris „Un ultim omagiu adus lui Băsescu şi lui Boc. Un pitic şi un chior au distrus acest popor”, şi au scandat lozinci împotriva guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu. În rândul manifestanţilor şi-a făcut apariţia şi senator

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 53 minute
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum o ora
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum o ora
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 11 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 11 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 11 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 12 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Irina Begu a câştigat turneul WTA 125 de la Cali

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 102 WTA şi favorită 2, a câştigat, sâmbătă, turneul de categorie WTA 125 de la Cali, Columbia. Begu a învins-o în finală pe Veronika Erjavec (Slovenia, 199 WTA), scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 42 de minute. Românca a obţinut un premi

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°