Partidul Democrat Liberal (PDL) a decis, luni, în Colegiul Director Naţional (CDN), să lanseze o campanie de dialog pe tema protestelor de stradă din Bucureşti şi din ţară.
La dialog vor fi invitate toate structurile importante ale societăţii civile, ale sindicatelor şi ale partidelor politice din Opoziţie, a anunţat purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu, la finalul CDN. Acesta a precizat că în condiţiile evenimentelor petrecute în aceste zile în ţară, şedinţa CDN a avut ca subiect central găsirea de soluţii la această problemă. Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor a precizat, potrivit Agerpres, că de dialogul cu societatea civilă se va ocupa prim-vicepreşedintele democrat-liberal Teodor Baconschi, de cel cu sindicatele – secretarul general al partidului Ioan Oltean, iar de invitarea la discuţii a partidelor din Opoziţie – preşedintele PDL, premierul Emil Boc. În cadrul conducerii PDL s-a vorbit şi de posibilitatea unei remanieri guvernamentale pentru a se calma spiritele.
Sever Voinescu, a adresat, în numele partidului, un apel către reprezentanţii Opoziţiei ”să nu supraliciteze şi să nu supradimensioneze” protestul celor care au ieşit în stradă în mai multe judeţe din ţară. Potrivit lui Voinescu, partidele din Opoziţie încearcă ”să se lipească” acţiunilor de protest ale românilor, însă, în opinia sa, la acest moment, întreaga clasă politică este lipsită de încrederea cetăţenilor. ”Am constatat că partidele din Opoziţie încearcă să se lipească, cumva, de acest fenomen social.
Ele au încercat anul trecut să provoace astfel de manifestări, dar nu au reuşit pentru că, din păcate, ne confruntăm cu o lipsă de încredere generalizată la adresa întregii clase politice. Nici Opoziţia nu a reuşit să organizeze nemulţumirea socială. Acum încearcă să profite de această situaţie. Au anunţat că se vor alătura protestelor şi că vor încerca chiar să