Postul de radio Kiss FM a fost numărul 1 în România, cu o medie zilnică de 1,71 milioane de ascultători din totalul populaţiei de peste 11 ani, potrivit rezultatelor Studiului Audienţei Radio din perioada 21 octombrie – 21 decembrie 2011.
„Munca pentru atingerea acestor performanţe a început de mai multă vreme, rezultatele obţinute fiind meritul întregii echipe SBS", a declarat pentru „Adevărul" Florin Ciobîcă, director general SBS Broadcasting Media - Divizia Radio. El a mai afirmat că premiile puse la bătaie prin concursuri au fost doar un detaliu din strategia de comunicare, nu un scop în sine. Pe locurile următoare se află Radio România Actualităţi şi Europa FM, cu 1,23 milioane, respectiv 1,05 milioane de ascultători, în medie, pe zi.
Tot Kiss FM conduce şi în preferinţele publicului interesant pentru plasatorii de publicitate (18-49 de ani). Postul reţelei SBS are, zilnic, o medie de 1,22 de milioane de ascultători şi este urmat de Radio ZU şi Europa FM cu 718.900 de oameni, respectiv 659.600 de ascultători.
ZU, reţea mai mică faţă de concurenţă
ZU este primul în Bucureşti, cu o medie zilnică de 238.400 de ascutători cu vârsta de peste 11 ani, respectiv 166.900 de ascultători între 18 şi 49 de ani. „Forţa ZU este dată de bucuria cu care facem radio. Am reuşit să transmitem bucuria asta mai eficient. Am fost mult mai atenţi şi mai bine concentraţi pe obiectivul stabilit - numărul 1 în Bucureşti", a declarat Tony Teşiu, director de programe Radio ZU, pentru „Adevărul". Acesta a spus că nu a înregistrat acelaşi rezultat la nivel naţional din cauza acoperirii reduse pe care o are ZU faţă de competitori. „Există şi o parte bună aici, creşterea reţelei de staţii locale ZU este o premisă pentru creşterea audienţei în mediul urban", a nuanţat Teşiu.
Pe locurile doi şi trei, ca auditoriu general, se află postul public (222.300 de ascultăto