De patru zile, mii de români şi-au manifestat nemulţumirea în stradă, faţă de degradarea nivelului lor de viaţă şi faţă de o putere pe care o acuză de aroganţă, semnul unei răbdări care şi-a atins limitele după ani şi ani de austeritate, comentează agenţia de presă France Presse, citând o serie de analize ale situaţiei din România.
AFP reaminteşte că duminică 8.700 de persoane au manifestat în 41 de oraşe ale ţării, conform cifrelor oferite de Jandarmerie.
"Picătura care a umplut paharul”, după cum au declarat pentru AFP mai mulţi protestatari, a fost tratamentul rezervat de către preşedintele Traian Băsescu subsecretarului de stat de la Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, fondatorul serviciului de urgenţă SMURD.
Opunându-se planurilor care vizau inclusiv acest serviciu în viitoarea reformă a sănătăţii, susţinută "cu ghearele şi cu dinţii” de către preşedintele Băsescu, Arafat aproape că a fost somat să demisioneze, în timpul unei intervenţii a şefului statului român, la un post de televiziune, care l-a acuzat pe medic că nu face decât să contribuie la "dezinformarea populaţiei”, reaminteşte France Presse. "Preşedintele s-a opus unei persoane care se bucură de foarte multă încredere din partea românilor şi acest lucru a fost un declanşator, un catalizator al nemulţumirii generale care există la toate nivelurile populaţiei române”, a explicat pentru AFP sociologul Mircea Kivu. Cu atât mai mult cu cât românii, foarte suspicioşi faţă de politicieni, au mai multă încredere în tehnocraţi.
De la Târgu-Mureş, oraşul în care lucrează Arafat, la Cluj, Iaşi, Bucureşti şi alte oraşe, sute, chiar mii de români au ieşit în stradă câteva zile la rând, ore în şir, potrivit AFP. O spontaneitate şi o motivaţie care adesea au lipsit în timpul protestelor împotriva măsurilor de austeritate, în 2010.
Însă violenţele izbucnite la sfârşitul manifestaţiei de la B