Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neşu şi-a lansat fundaţia care va ajuta oamenii cu dizabilităţi din România FOTO

Publicat in Pro Sport, luni 16 ianuarie 2012 ·

UPDATE 15:06: Mihai Neşu a susţinut o conferinţă de presă cu ocazia inaugurării fundaţiei care îi va purta numele şi care va ajuta oamenii cu dizabilităţi din România.

"Ideea a fost ca din acest trist şi stupid accident să iasă ceva frumos şi, poate, în câtva timp, va fi un final fericit. Nu neapărat pentru mine, ci pentru cei care sunt în aceeaşi situaţie cu mine. Am făcut această fundaţie şi la iniţiativa soţiei.

Sunt foarte fericit că am venit acasă, sunt mult mai relaxat. Sunt în perioada de recuperare şi lucrez foarte mult. E un proces încet, greoi, nu e chiar la ce mă aşteptam, dar cei care ştiu bine despre ce e vorba şi care au trecut prin aşa ceva mi-au spus că recuperarea nu poate veni mai rapid.

Cu timpul sper să am mai mult control asupra corpului meu şi, în câţiva ani, poate voi reuşi să merg din nou. Mă voi strădui ca această fundaţie să fie de succes, vreau să muncesc foarte mult. Nu vreau să fie o fundaţie ca alte mii, vreau să însemne ceva.

După ce m-am trezit în urma operaţiei mi-am dat seama că nu voi putea juca fotbalşi m-am gândit la ce voi putea face în viitor. Când am văzut cum sunt susţinut de fanii din România şi Olanda, mi-am dat cei 11 ani de fotbal profesionist nu au fost uitaţi. Acum mă uit la fotbal mai mult ca înainte.

Vom juca un meci cu Steaua, aici, în august şi mai vrem să organizăm un meci la Cluj.", a declarat Mihai Neşu într-o conferinţă de presă.

Mihai Neşu (foto, 28 de ani) susţine azi prima conferinţă de presă după accidentul din luna mai 2011. "Nu am emoţii. Sper doar să rezist fizic", a mărturisit "Bichonul" pentru ProSport.

Neşu îşi lansează azi la Utrecht fundaţia care-i poartă numele. Alături de el se vor mai afla Wilco van Schaik, director tehnic la FC Utrecht, şi Mijndert Huitema, cel care ocupă funcţia de preşedinte al fundaţiei. "Este un prieten care mă ajută foarte mult"

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum o ora
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Reacția VIRALĂ a unei jurnalistei kosovare, după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Gandul acum 3 ore
Meciul România-Kosovo, din ETAPA a cincea a Ligii Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0, după ce oaspeții au plecat la vestiare, în prelungiri, fără să aibă acordul arbitrului. La scurt timp după meci, Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnali

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Expoziţia „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” s-a deschis la Muzeul Naţional de Artă Timişoara - FOTO

News.ro acum 54 minute
O nouă expoziţie - eveniment, „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” a fost deschisă.sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, după ce în anul 2023, anul Capitalei Europene

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum o ora
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

Zece bebeluși, uciși într-un incendiu la o maternitate în India

HotNews acum 39 minute
Zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, informează AFP, preluată de News.ro. „Din păcate, zece copii au murit”, a decla

Zelenski: Este cert că războiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Preţul petrolului Brent a scăzut cu 4% în această săptămână, din cauza cererii slabe din China şi a încertitudinii privind politica dobânzilor în SUA

News.ro acum 2 ore
Preţul petrolului Brent a scăzut în această săptămână cu 4%, iar cel al petrolului WTI cu 5%, din cauza cererii slabe din China şi a unei posibile încetiniri a ritmului reducerii ratelor dobânzilor Rezervei Federale din SUA, transmite Reuters. Viner

Zelenski: Putin nu doreşte să negocieze o pace, ci să iasă din izolare / ”Pentru el este avantajos. Să se aşeze, să vorbească şi să nu negocieze”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu doreşte pacea în cazul în care s-ar aşeza la masa negocierilor, ci să pună capăt izolării sale, subliniind totodată că negocierile cu Rusia sunt posibil

Vremea

București
acum

sâm.

3°/9°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

10°
sâm.

-0°/10°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°