Olandezul de 38 de ani e prietenul lui Mihai Neşu. Trăieşte de aproape două decenii imobilizat, la 50 de km de Utrecht. Povestea lui vorbeşte despre un alt fel de a înţelege suferinţa, separînd definitiv compasiunea faptelor de mila cuvintelor.
Din păcate, nu există tren care duce spre Ridderkerk. Oraşul Catedralei Cavalerilor e la 10 km de Rotterdam, în sudul Olandei, unde aproape 50.000 de oameni, în cartiere cu case definite simetric, locuiesc pe 25 de km2. Dintre care 2 km2 de apă! Iar strada lui Erwin e imposibil de pronunţat. Numele vine din rekarreks, un dialect al provinciei, mai complicat decît olandeza. Da, există şi aşa ceva.
Erwin Hout a suferit un accident asemănător cu cel al lui Mihai Neşu, cînd era doar un student de 19 ani. Paralizat complet, şi-a finalizat studiile, a avut o ascensiune uluitoare într-o companie olandeză, s-a căsătorit şi are trei fetiţe minunate. Astăzi are 38 de ani şi spune că e cel mai fericit bărbat din paradisul lui, imobilizat într-un scaun.
Pe Mihai Neşu l-a cunoscut toamna trecută, cînd specialiştii de la clinica De Hoogstrat, punct de plecare şi pentru Erwin, şi pentru Mihai, i-au recomandat românului să facă o vizită la Ridderkerk pentru a înţelege cîte posibilităţi are totuşi un om care nu-şi poate folosi mîinile şi picioarele.
Pentru Neşu, viaţa în viitorul imediat pare să se scrie după acest tipar: iubire dinspre oameni, invenţii care să uşureze cotidianul, aşteptare pentru miracol şi răbdare pentru corpul său. Casa familiei Hout e o lume în sine. Noi ne-am învîrtit timp de cîteva ore, ca nişte şoricei stîngaci în împărăţia de copii blonzi şi tehnologie aiuritoare a unui invalid realizat.
"I-am arătat lui Mihai cum poţi să îţi adaptezi lumea, în această situaţie. Dar e nevoie de mai mult: oameni care să te ajute fără duioşie şi care să-ţi păstreze independenţa. Şi credinţă" (Erwin Hou
