În seara de 31 decembrie am găsit, ca prin minune, un taxi la comandă.

„Trei minute, domnu'!", îmi spune dispecera şi-mi trânteşte „receptorul", lăsându-mă cu „Mul...ţumesc!"-ul neterminat.

Cobor repede din bloc, reperez maşina galbenă cu luminile de avarie pornite, urc, spun „Bună seara!" şi precizez „La comandă", apoi demarăm în trombă. Taximetristul pare grăbit, dar leagă o conversaţie, aşa..., cu îngăduinţa „omului superior" ajuns la sfârşit de an. Îmi confirmă că am avut noroc pentru că majoritatea colegilor săi „lucrează cu strada". Adică nu mai iau comenzi prin staţie, ci negociază tariful direct cu clienţii disperaţi să ajungă la petrecerile de Revelion. „Păi şi normal! Îşi umflă burţile cu bere şi mâncare, după care vor să-i duci cu şapte lei, cât scrie pe aparat!"

Îl întreb dacă e nemulţumit de tarifele mici practicate de companiile de taximetrie, de veniturile lui lunare, în general, şi dacă nu cumva sindicatele breslei se gândesc să propună o majorare a tarifelor de transport, astfel încât el şi „colegii" să simtă mai bine „satisfacţia muncii".

Îmi răspunde că e foarte mulţumit şi de tarife, care sunt acoperitoare, şi de veniturile sale lunare. „Bun, zic, atunci de ce vă interesează ce-a făcut clientul înainte de a se urca la dumneavoastră în maşină - c-a băut, c-a mâncat, că mai ştiu eu ce-a făcut - dacă vă plăteşte cursa, atât cât scrie pe aparat şi mai lasă şi ceva în plus?" Omul, vădit încurcat, o întoarce la 180 de grade şi spune că, de fapt, asta e „mentalitatea colegilor" şi că „aşa se face taximetrie în România".

Totuşi, subliniază că „nu-i normal" ca unii să plătească 800 de lei pe un „bilet de Revelion", iar alţii să alerge cu maşina în tot oraşul pentru câteva zeci de lei în noaptea dintre ani. „Dar îi obligă cineva să lucreze de Revelion?", întreb şi eu, „ca prostul". „Nu, dom'le, da' de ce ăla să bea toată noapte