Este oare mai bine să continuăm tradiţia ultimilor ani de a pretinde că avem grijă de sănătate, dar în realitate nu facem nimic pentru ea, de a ne amăgi că sistemul se va schimba de la sine, dar de fapt, ne e frică să încercăm ceva ce ar putea fi mai bun?

Abdicarea de la principiul dezbaterii publice prin întreruperea timpurie a procesului este la fel de nocivă ca şi păstrarea situaţiei actuale în care ne complacem de atâta amar de timp. De ce? Pentru că sădeşte în mintea pacientului neîncredere în expertiza celor care ar trebui să schimbe în mai bine situaţia actuală.

Astăzi, peste 80% din pacienţi beneficiază, atât cantitativ, cât şi calitativ, de un pachet de servicii cu mult inferior faţă de ceea ce ar putea beneficia în urma unei reforme structurale în condiţiile aceluiaşi nivel de contribuţii. În acelaşi timp, o minoritate, prin prisma relaţiilor pe care le deţine în lumea medicală, are acces în acest moment la mult mai mult faţă de serviciile pe care le primeşte un om obişnuit şi care ar putea avea aceleaşi beneficii cu anumite costuri suplimentare.

Cred că principiile simple ale viitoarei iniţiative legislative (dacă va mai exista) ar trebui mai bine comunicate pe o perioadă acceptabilă pentru o bună înţelegere. În cazul proiectului retras nu s-a ţinut cont de acest lucru, ceea ce a generat reacţii de respingere, ca şi a unui corp străin într-un organism deja bolnav.

Una dintre soluţiile unei mai bune înţelegeri ar fi implementarea graduală a schimbărilor prin rebalansarea asigurărilor de sănătate obligatorii administrate de stat către o administrare privată, dar şi către asigurări de sănătate voluntare.

Pentru început, ca prim pas ar trebui considerată stimularea angajatorilor cu facilităţi fiscale relevante, asemănătoare cu Medicina muncii. Un pas ulterior ar fi reducerea treptată a pachetului de bază şi deschiderea furni