Posibilitatea desfiinţării echipelor naţionale de hochei pe gheaţă nu sperie pe nimeni. Nu are pe cine, hocheiul e aproape nelocuit

Zilele trecute, Ioan Dobrescu, secretar general al COSR şi om care a văzut multe în sport, spunea că, dacă scandalurile din hocheiul românesc continuă, echipa României ar putea fi retrasă din competiţiile internaţionale.

În faţa acestei ameninţări, cineva mai cinic sau poate mai realist ar avea de spus doar două vorbe. “Aşa, şi?” Din punctul de vedere al rezultatelor, “naţionalele” de hochei pe gheaţă se pot considera deja ca şi retrase din orice întreceri cu importanţă, pentru simplul motiv că nici nu ajung acolo. Zbaterea în mediocritate la orice categorie de vîrstă pare a fi adevărata boală. În comparaţie cu sărăcia rezultatelor din hochei, aşa zisele conflicte etnice aduc, desigur, vorbind la cel mai paranoic mod cu putinţă, cu o manevră agresivă de marketing, cu ajutorul căreia mai aude şi publicul larg de această disciplină şi existenţa ei de-abia palpitîndă. Energie negativă, totuşi energie.

Hocheiul românesc se adună într-o familie mică, dezbinată şi certăreaţă. De cînd lumea lucrurile au stat aşa, cu deosebirea că în trecut acest sport scotea capul, iar jucătorii nu erau candidaţi, an după an, la retrogradare. Lucrurile nu sînt deloc vesele şi la asta au contribuit, în egală măsură, şi românii-români, şi ungurii-români, cei care par însă atît de fericiţi de performanţele lor. Dar care performanţe? Locul 28 în lume din 48 de ţări, în condiţiile în care acum 3 decenii România mergea la Olimpiadă, nu mi se pare a fi un motiv solid de sărbătoare.

Avertismentul că team-urile naţionale ar putea fi desfiinţate nu este potrivit. Au mai fost scoase din funcţiune, temporar sau nu, pe termen scurt sau lung, şi alte discipline. De exemplu, România nu mai are lot olimpic de floretă fete. O nişă unde a existat o campi