Mi-e dor de strigătul de luptă al copiilor de la bloc: bananeee!
Mi-e dor de cozile ca nişte dispozitive de bătălie, unde luptau pentru supravieţuire bărbaţi, femei, copii, tineri, bătrâni, români, maghiari, germani, evrei, ţigani şi alte… naţionalităţi.
Mi-e dor de zgomotul nocturn, dar totuşi matinal al descărcării stelajelor metalice cu borcane de iaurt şi sticle de lapte.
Mi-e dor de cele două ore de program tv. din care una era umplută cu date despre iubitul conducător, iar în cealaltă evolua el însuşi, pentru patrie şi popor.
Mi-e dor de ropotele de aplauze, de talazurile de ovaţii, de entuziasmul, deplina aprobare şi profundul ataşament al semenilor mei pentru politica identificată brusc a fi fost dictatorială, a celui mai împuşcat fiu al poporului.
Mi-e dor de producţiile agricole record, de aşteptările umilitoare pentru a putea să achiziţionez maşina naţională „Dacia”, pentru care am depus (şi i-am pierdut!) banii integral.
Mi-e dor de pădurea deasă înţesată cu triluri şi fiare, care a luat drumul pierzaniei transnaţionale.
Mi-e dor de cravata roşie cu tricolor şi de salutul „Tot înainte!”
Vreau să zic că mi-e dor de atunci când eram, vorba poetului, tânăr şi la trup curat, de anii când mă puteam lua la întrecere cu oricine şi ieşeam mereu învingător, fiindcă astăzi nu mă mai pot întrece nici măcar cu mine însumi, abia putând să-mi mai fie şi dor!
Mi-e dor de strigătul de luptă al copiilor de la bloc: bananeee!
Mi-e dor de cozile ca nişte dispozitive de bătălie, unde luptau pentru supravieţuire bărbaţi, femei, copii, tineri, bătrâni, români, maghiari, germani, evrei, ţigani şi alte… naţionalităţi.
Mi-e dor de zgomotul nocturn, dar totuşi matinal al descărcării stelajelor metalice cu borcane de iaurt şi sticle de lapte.
Mi-e dor de cele două ore de program tv. din car
