Ţăranii spun că, dacă au dat miezul iernii la spate, au pus mâna pe primăvară. Astăzi, în calendarul popular avem una dintre cele mai importante sărbători, guvernată de o divinitate mito-folclorică pe măsură: Sânpetru Lupilor. I se mai spune Sânpetru de iarnă şi este frate al Sânpetrului de Vară, şi el stăpân peste lupi, cel care păzeşte grindina, iar atunci când pocneşte din bici scânteile care sar se prefac în licurici pentru a lumina cărările celor rătăciţi. Şi pentru că sunt fraţi buni, iar numele lor vine de la "piatră", la Sânpetru de Iarnă ţăranii ţin ziua unor divinităţi meteorologice, Fulgerătoarele, de frica grindinii verii şi a viscolelor iernii. Înainte vreme, ţăranii lăsau o noapte întreagă nişte pietre albe pe pragul casei, pe care a doua zi le aşezau pe pragul bisericii, să calce preotul peste ele. Apoi, le aduceau acasă şi în ziua Sânpetrului de Iarnă le puneau în grajd, să le apere vitele de lupi peste an.
Superstiţii şi practici magico-rituale
Timpul ceremonial al "zilelor rele de lupi" provoca în vechime o explozie a gândirii magice, care culmina cu adevărate ritualuri de îndepărtare a acestora de turmele de oi şi de împiedicare a înmulţirii lor. Era interzisă aruncarea cenuşii din vatră, deoarece cărbunii aprinşi, odată găsiţi de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea. Celelalte interdicţii, exceptând-o pe aceea a pronunţării numelui animalului-totem pentru a nu-l invoca, le priveau în special pe femei. Acestea nu aveau voie să-şi descurce părul pentru ca pădurea, la rândul ei, să încurce cărările lupilor, nu aruncau gunoiul din casă, nu împrumutau nimic, nu coseau, nu torceau, nu împleteau. În schimb, legau simbolic ochii şi gura lupului prin încleştarea dinţilor metalici de la pieptenii de scărmănat lâna şi prin chituirea gurii sobei. Tot în această zi, femeile spălau rufele cu apă clocotită pentru a opări astfel şi gura l
